Mesagerul.ro

În lumea exclusivistă a concursurilor de călărie din Franţa

În lumea exclusivistă a concursurilor de călărie din Franţa

De curând, Lyon a găzduit unul din cele mai prestigioase concursuri de călărie din lume, FEI Jumping World Cup 2019-2020. Cele trei zile de competiție au fost, de

De curând, Lyon a găzduit unul din cele mai prestigioase concursuri de călărie din lume, FEI Jumping World Cup 2019-2020. Cele trei zile de competiție au fost, de fapt, o etapă de calificare la Campionatul Mondial care va avea loc anul viitor, în Statele Unite, la Las Vegas. La evenimentul din Franța, gazdă și translator ne-a fost Mihai Simion, nemțeanul care a cucerit lumea cu obstacolele pentru călărie pe care le realizează.

* Obstacole din Târgu Neamţ, la concursul de călărie din Lyon

Concurenți din mai multe țări și caii lor scumpi, de rasă, s-au întrecut în trei probe dresaj (patru stele, cel mai mare nivel), sărituri obstacole şi atelaj. În joc au fost puse premii însumând 300.000 de euro. Pentru care au concurat cai care valorează între 2 și 5 milioane de euro!

Arena, aflată într-o clădire imensă la marginea Lyon-ului, Eurexpo, este prima care demonstrează că acest sport este o tra

copyright © 2020 mesagerul.ro