Mesagerul.ro logo

missgrey.ro
libris.ro
Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc: PSD a pierdut majoritatea! În curând guvernul PSD va fi istorie!

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc: PSD a pierdut majoritatea! În curând guvernul PSD va fi istorie!

Moțiunea de cenzură a fost depusă, iar cei de la PNL au reușit să strângă 237 de semnături. După un ”ping – pong” prin Parlament prin care cei de la PSD

Moțiunea de cenzură a fost depusă, iar cei de la PNL au reușit să strângă 237 de semnături. După un ”ping – pong” prin Parlament prin care cei de la PSD au încercat să impună un program de dezbatere, mai puțin ”ortodox”, opoziția a reușit să dejoace planurile social democraților.

Inițial, programul propus era următorul: moțiunea de cenzură să fie citită miercuri, 2 octombrie, de la ora 15.00, iar votul în cursul zilei de sâmbătă, 5 octombrie.

Însă surpriză…. la plenul reunit de miercuri, 2 octombrie, de la ora 15.00 când s-a supus la vot Ordinea de Zi prin care urma să fie aprobat programul, cei din opoziție au fost, de data asta, mai mulți decât restul și au respins proiectul ordinii de zi, deci programul propus cu votul moțiunii într-o zi de sâmbătă a căzut.

Potrivit noului program aprobat citirea moțiunii de cenzură se va face în cursul zilei de joi, 3 octombrie, de la or

copyright © 2019 mesagerul.ro