ILFOV | Casa veche de 100 de ani, salvata si reconstruita in Parcul Corbeanca
Salvarea casei "Frusina" s-a datorat unui parteneriat între Asociația ,,Monumente renăscute”, Primăria Corbeanca și Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov. Proiectul a inclus etapele pregătirii pentru mutare, transportul, depozitarea temporară și construcția propriu-zisă, în timpul unui eveniment care a primit numele ,,Marea noroială”.
,,Am participat cu bucurie la acest eveniment, în care casa ,,Frusina” a primit din nou frumusețea de odinioară. Îi felicit pe toți cei care s-au implicat în acest proiect cu adevărat special și cu o importanță deosebită pentru patrimoniul cultural al județului Ilfov! Cei prezenți, atât adulții cât și copiii, au avut prilejul să asiste la construcția unei case, așa cum se realiza acum 100 de ani. Este o încântare să vezi că valorile culturale și tradițiile pot fi păstrate, astfel încât să se poată bucura de ele și generațiile tinere.”, a declarat Ștefan Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov.
De acum, școlile din Ilfov vor putea organiza vizite la micul muzeu al satului din Parcul Corbeanca, pentru elevi și profesori. Cu toții și împreună cu turiștii care vor ajunge aici vor putea cunoaște domeniul vernacular tradițional ilfovean.
,,Acest proiect are o însemnătate deosebită. Cu ajutorul Asociației Monumente Renăscute și al voluntarilor, a fost salvată de la dispariție o casă tradițională din județul Ilfov, a cărei frumusețe va putea fi admirată de acum de oricine, în parcul din Corbeanca. Este o reușită extraordinară pentru conservarea și promovarea patrimoniului nostru vernacular. Sunt cu inima plină de bucurie și emoție pentru că moștenirea culturală a județului Ilfov este mai bogată. Casa ,,Frusina” este o fărâmă de istorie vie și o fereastră către trecutul nostru.”, a transmis directoarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Alexandrina Niță.
Participanții la ,,Marea noroială” au putut retrăi sau vedea pentru prima oară tradițiile și obiceiurile care făceau odinioară cinste unei comunități. La construcția unei case participau zeci de localnici, uneori un sat întreg.
Pentru refacerea casei ,,Frusina” s-a refolosit aproximativ 90% din lemnul original. Pereții au fost construiți din pămân noroit amestecat cu paie, călcat în picioare de voluntari și cărat cu roabele și gălețile.
Următoarea etapă este ,,Marea tencuială”, programată pentru data de 19 august. Atunci, va fi organizat un atelier demonstrativ, în care se va învăța aplicarea tencuielii 100% naturale.








