Poliţiştii din Salonta au reţinut două persoane în cazul tânărului cu handicap din Mădăras, agresat de colegii de la brutăria unde este angajat, informează ebihoreanul.ro.Măsura a fost dispusă, vineri, în finalul audierilor care s-au derulat la sediul Poliţiei Municipiului Salonta, faţă de Adrian Vingheac, şoferul brutăriei, cel care l-a ars pe faţă cu un spray şi o brichetă, respectiv Sergiu Morong, şi el angajat al brutăriei şi cel care i-a stins ţigările de spate. Cei doi vor sta în spatele gratiilor cel puţin 24 de ore şi sunt acuzaţi de loviri şi alte violenţe, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, în timp ce în cazul lui Sergiu Morong i se impută şi acuza de influenţare a declaraţiilor, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. Cea din urmă acuzaţie, spun sursele Bihoreanului, a fost formulată pentru că Morong l-ar fi manipulat pe tânărul cu nevoi speciale să mintă referitor la rănile pe care i le-a provocat.Adrian Vingheac şi Sergiu Morong au fost reţinuţi în revoltătorul caz de bullying căruia i-a căzut victimă David, un tânăr cu ha..