Mesagerul.ro

VIDEO/FOTO. Sărbătoarea hărniciei și a bunei recolte la Mădăras

VIDEO/FOTO. Sărbătoarea hărniciei și a bunei recolte la Mădăras

Harnicii gospodari din satul Mădăras au avut parte, duminică, de o sărbătoarea deosebită. Este vorba despre evenimentul ”Clacă pă danț”, ceea ce nu a fost altceva decât o sărbătoarea a hărniciei, a bunăstării și a recoltei pentru inimoșii și harnicii săteni ai satului Mădăras, care face parte din UAT Ardud. Evenimentul a avut loc la șura lui Ghiță Săvianu din Mădăras, duminică, după ieșitu’ de la biserică.A fost o sărbătoare minunată, cu oaspeți veniți și din județul Satu Mare, dar și din județele învecinate, cărota primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, dar și preotul ortodox din Mădăras, Bogdan Fărcaș, le-a spus un călduros bun venit.În curtea gospodarului Ghiță Săvianu din Mădăras s-a încins un danț în toată puterea cuvântului.Însă ceea ce este mai important este faptul că tânăra generație au descoperit ceea ce generație mai veche este pe punctul de a uita: tradițiile și obiceiurile de la sat. Mai ales ca sărbătoarea de la Mădăras a avut loc chiar de Ziua Satului Românesc.Astfel, cu ocazia evenimentului ”Clacă pă danț”, tinerii din Mădăras au putut afla, într-o oarecare măsură, cum se distrau părinții sau chiar bunicii lor. Și au aflat ceva și mai important: că pot socializa fără telefon și facebook.Pentru toate acestea, vinovată se face Simina Pop, managerul Casei de Cultură “Dr. Mircea Augustin” din Ardud. Iar i..

copyright © 2024 mesagerul.ro