Mesagerul.ro

Un castel din județ își poate recăpăta strălucirea. Investiția s-ar ridica la 7 milioane euro

Un castel din județ își poate recăpăta strălucirea. Investiția s-ar ridica la 7 milioane euro

Un castel din județul Satu Mare aflat într-o starea avansată de degradare este pe cale să redevină ce a fost odată. Este vorba de Castelul Vecsey din Livada care, după ani de zile în care a fost lăsat în voia sorții, a ajuns în proprietatea orașului.Construit în perioada 1760-1764, Castelul Vecsey a cunoscut faima, dar și decăderea, iar acum se află acum în așteptarea strălucirii de altădată. După mulți ani de procese, Primăria Livada a devenit proprietarul castelului şi are în plan reabilitarea completă din fonduri europene. Deocamdată nu se ştie ce destinaţie va avea clădirea, însă se cunoaşte faptul că ar fi nevoie de o investiţie de cel puţin 6-7 milioane de euro.,,În aceşti ani s-a deteriorat foarte mult. Nu am avut dreptul că punem..

copyright © 2024 mesagerul.ro