Președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizată miercuri, 8 iulie, că a fost amenințat cu moartea de doi primari PNL în cadrul unei ședințe a liberalilor Au zis că o să îmi facă prohodul, spune Govor, care anunță că va face plângere penală.Potrivit lui Mircea Govor, în cadrul unei ședințe PNL, primarii din Cămărzana și Socond ar fi discutat despre „soarta” sa, afirmând, în termeni pe care Govor i-a calificat drept amenințări, că îi vor „face prohodul”. Deputatul PSD a susținut că, potrivit informațiilor pe care le deține, unul dintre cei doi edili ar fi spus că ,,oferă terenul”, iar celălalt ,,masa”.,,A fost primarul din C..