Mesagerul.ro

E timpul să întinerim instituțiile statului!

E timpul să întinerim instituțiile statului!

Trăim vremuri greu ințelese, cu degradări ale societății, cu o lipsă acută de lideri, care, dincolo de un discurs bine construit, să-i poată recomanda formarea

Trăim vremuri greu ințelese, cu degradări ale societății, cu o lipsă acută de lideri, care, dincolo de un discurs bine construit, să-i poată recomanda formarea lor profesională, expertiza lor.

Cu un ochi plângem situația actuală, în care vechii politicieni, ori înrădăcinații șefi de instituții, nu se mai satură să ne conducă, să ne reprezinte. Măcar de ar face-o constructiv, de le-ar păsa de semenii lor, de comunitățile lor! Cu celălalt ochi ne uităm plini de suspiciune către cei noi veniți în politică, ori către cei care au reușit sau care vor să ajungă să conducă anumite instituții.

Nutrim speranță, însă tot mai rezervată! Ne este tot mai greu să arătăm încredere.

Cum am putea vorbi despre o comunitate sănătoasă, bazată pe principii, valori, când lideri ai unor administrații înțeleg să accepte să fie consiliați de persoane dovedite a fi colaboratoare ale securității?

Cum putem vorbi de o lume normală când tocmai din zona academică, în lupta pentru conducerea instituției, apar tot felul de jocuri murdare și știri pe surse, care vădit denigrează un candidat sau altul?

Cum p

copyright © 2020 mesagerul.ro