Mesagerul.ro logo

notino.ro
libris.ro
Noul mall al Sibiului vine cu o fațadă în premieră națională

Noul mall al Sibiului vine cu o fațadă în premieră națională

Noul mall al Sibiu, programat spre inaugurare luna viitoare, va avea în premieră națională o fațadă luminoasă în continuă schimbare, anunță reprezentanții

Noul mall al Sibiu, programat spre inaugurare luna viitoare, va avea în premieră națională o fațadă luminoasă în continuă schimbare, anunță reprezentanții uneia dintre cele mai mari firme de iluminat din România.

Clienţii din malluri şi centre comerciale îşi doresc ca lumina să fie mai mult decât un simplu mijloc de iluminat, ci mai degrabă un serviciu complex, interactiv, dinamic, care arată inteligenţa iluminatului, conform Andreei Doncea, Key Account Manager Retail & Hospitality al Signify CEE, compania care oferă soluţii de iluminat.

„Mallul de la Sibiu este unul dintre cele mai mari proiecte ale noastre. El va avea o faţă dinamică, în premieră în România. Vor fi soluţiii de interior care vor fi văzute pentru prima dată. Am fosolit inteligenţa iluminatului, pentru a fi fascinaţi clienţii. Românii nu mai merg la mall să facă doar shopping, vor să facă şi mişcare, să îşi petreacă timpul liber şi să aibă întâlniri. (…) Lumina nu mai este folosită doar pentru a ilumina. Lumina a devenit un serviciu pentru atât pentru clienţi, cât şi pentru dezvoltatori”, a dec

copyright © 2019 mesagerul.ro