Mesagerul.ro

O cabană a ars întregime la Reciu. Focul a fost pun intenționat

O cabană a ars întregime la Reciu. Focul a fost pun intenționat

O cabană a fost distrusă de flăcări, în cursul nopții, în localitatea Reciu. Potrivit pompierilor, focul a fost pus intenționat. Din fericire, nu au fost anunțate victime.

Pompierii sibieni au intervenit în cursul nopții, cu două echipaje de pompieri militari și două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor calificat Smurd, în localitatea Reciu, la un incendiu care se manifesta la o cabană. Potrivit acestora nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat după aproximat..

copyright © 2024 mesagerul.ro