Mesagerul.ro

Peste 200 de copii au lipsit 3 zile de la școală pentru că era murdar și frig. Director: Salut decizia părinților, banii elevilor sunt furați cu acte în regulă

Peste 200 de copii au lipsit 3 zile de la școală pentru că era murdar și frig. Director: Salut decizia părinților, banii elevilor sunt furați cu acte în regulă

Părinții Școlii gimnaziale din Brădeni au decis să nu-și trimită copiii la școală după ce instituția a rămas fără fochist și fără îngrijitor. Directorul școlii spune că situația s-a rezolvat – pe jumătate, ce-i drept – și a salutat decizia părinților. Astfel, orele au fost suspendate timp de 3 zile în timpul săptămânii trecute.

O situație ieșită din comun a avut loc la Școala din Brădeni, instituție de învățământ care se numără

-->

copyright © 2024 mesagerul.ro