Mesagerul.ro

Tânăr la volan, după ce a consumat droguri. Acum are dosar penal

Tânăr la volan, după ce a consumat droguri. Acum are dosar penal

Un tânăr de 24 de ani a fost sancționat după ce polițiștii rutieri l-au prins că s-a urcat la volan deși consumase droguri înainte.  Polițiștii au oprit pentru

Un tânăr de 24 de ani a fost sancționat după ce polițiștii rutieri l-au prins că s-a urcat la volan deși consumase droguri înainte. 

Polițiștii au oprit pentru control mașina condusă de bărbatul de 24 de ani vineri pe sâmbătă noaptea, în jurul orei 1, pe strada Zorilor din Dumbrăveni. În urma testării acestuia cu aparatul DRUGTEST, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța THC – 5, Cannabis, transmit polițiștii sibieni.

Șoferul a fost ulterior însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge și urină pentru stabilirea substanțelor psihoactive în corp. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către un șofer aflat sub influența substanțelor psihoactive.

Foto: arhiva TS

Post-ul Tânăr la volan, după ce a consumat droguri. Acum are dosar penal apare prima dată în Turnul Sfatului Online.

copyright © 2020 mesagerul.ro