Mesagerul.ro logo

lensa.ro
missgrey.ro
Ziua Unității Germaniei, celebrată la Sibiu: de la comunism la democrație nu se ajunge peste noapte

Ziua Unității Germaniei, celebrată la Sibiu: de la comunism la democrație nu se ajunge peste noapte

Sute de personalități din Sibiu și județele învecinate au participat la recepția oferită de Consulul Republicii Federale Germania, Hans Tischer, cu ocazia Zilei

Sute de personalități din Sibiu și județele învecinate au participat la recepția oferită de Consulul Republicii Federale Germania, Hans Tischer, cu ocazia Zilei Unității Germane. În discursul susținut cu această ocazie, diplomatul german a făcut și o paralelă între cei 30 de ani care au trecut de la căderea Zidului Berlinului și de la Revoluția din România.

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, rectorii Universității ”Lucian Blaga” și Academiei Forțelor Terestre, Ioan Bondrea și Ghiță Bârsan, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca, numeroși șefi de instituții deconcentrate, dar – mai ales – numeroși oameni de afaceri și reprezentanți ai societății civile au participat, miercuri seara, la recepția oferită cu ocazia celei 30-a Zi a Unității Germaniei, sărbătoarea națională a republicii reunificate. Recepția este un eveniment care a devenit o tradiție la Sibiu, fiind organizat în fiecare an în ajunul Zilei naționale a Germaniei, fixată pe 3 octombrie.

După ce a întâmpinat fiecare invitat în parte, consulul Germaniei la Sibiu, Hans Tischer, a ținut să puncteze prez

copyright © 2019 mesagerul.ro