Mesagerul.ro

Cadru didactic: ”PNL va folosi profesorii drept carne de tun”

Cadru didactic: ”PNL va folosi profesorii drept carne de tun”

Într-unul din grupurile dedicate profesorilor a fost postat mesajul unui dascăl care trage un semnal de alarmă cu privire la situația gravă din sistemul de învățământ și susține că autoritățile nu sunt interesate de soarta personalului din sistem.

Într-unul din grupurile dedicate profesorilor a fost postat mesajul unui dascăl care trage un semnal de alarmă cu privire la situația gravă din sistemul de învățământ și susține că autoritățile nu sunt interesate de soarta personalului din sistem.BUCUREȘTI, 6 aug – Sputnik. Scenariile anunțate pentru începerea noului an școlar, despre care Sputnik a scris pe larg, explicând în parte ce presupune fiecare stârnesc puternice reacții în tabăra cadrelor didactice. © Sputnik / Виталий Аньков Din toamnă, elevii și profesorii vor fi din nou cobaii sistemului de educație Într-un grup dedicat cadrelor didactice a început să circule un mesaj adresat președintelui Klaus Iohannis și ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, prin care cei doi sunt întrebați dacă s-au gândit la colegii profesori, la cei vulnerabili, cu sănătatea șubredă, la cei peste 60 de ani. Și aceasta pentru că autoritățile nu par să fi gândit un cadru pentru această categorie a cadrelor didactice, dar nici posibilitatea ca dascălii vârstnici să își perfecționeze cursurile online, eventual să le transmită sincronizat cu elevii în bănci, sub supravegherea unui asistent tehnic, tutore ori laborant. Mai mult decât atât, președintele și ministrul Educației sunt întrebați dacă au prevăzut dublarea bugetului educației pentru punerea la punct a unui sistem online de predare, pentru formări, pentru igienizare, pentru protejarea sănătății profesorilor și a elevilor. În opinia dascălului, decizia de descentralizare reprezintă doar o aruncare a răspunderii pe primari, pe directorii de școli și pe inspectorate.   ”Fără bani, fără proceduri. N-ați făcut nimic consistent. PNL va folosi profesorii drept carne de tun, nici o vorbă n-a scos președintele despre siguranța lor. Se descurcă ei cumva, găsesc ei un scenariu”, se arată în mesajul menționat. Dascălul susține că actualul guvern este ”de o incompetență majoră” și că împreună cu președintele Iohannis, numai limitarea cruntă și ireversibilă le egalează cinismul. ”Sper din toată inima să piardă alegerile”, a mai transmis semnatarul postării. Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>  Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

copyright © 2020 mesagerul.ro