Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a anunțat, ieri, un set de măsuri social-economice în condițiile pandemiei de coronavirus. Ce părere au avut internauții români.BUCUREȘTI, 26 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. În contextul pandemiei de coronavirus, președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat o serie de măsuri socio-economice pentru cetățenii Federației Ruse. © Sputnik / Алексей Дружинин Putin a vizitat un spital cu pacienți suspectați de COVID-19
Printre cele mai importante măsuri care vin în sprijinul cetățenilor din Federația Rusă se numără faptul că săptămâna viitoare este nelucrătoare, dar se păstrează salariile, în următoarea jumătate de an, toate plățile și beneficiile sociale vor fi acordate fără prezentarea unei adeverințe, indemnizațiile de șomaj vor fi echivalente cu salariul minim pe economie, iar valoarea plății concediului medical nu trebuie să fie mai mică decât un salariu minim pe economie.
Internauții români au apreciat măsurile luate de președintele rus în plină pandemie.
”Ăsta e președintele meu. Încep să regret că nu m-am născut în Rusia”, a scris un internaut, în timp ce alții au scris doar ”Resp..