Mesagerul.ro

"Competiția vaccinurilor": Rusia, acuzată în Occident

Competiția vaccinurilor: Rusia, acuzată în Occident

La aproximativ o lună după ce pandemia de coronavirus a pus literalmente în genunchi economia globală, a apărut un nou „gen” de concurență internațională în lumea politică și a mass-media, care poate fi denumită ironic o competiție a vaccinurilor.Editorial realizat de Ivan Danilov Având în vedere traumă psihologică evidentă asupra Occidentului colectiv pe care a provocat-o de două ori coronavirusul, problema câștigării acestei competiții a devenit nu pur și simplu una politică, ci una politică și principială din punctul de vedere al păstrării respectului de sine al societății occidentale, notează Ivan Danilov în articolul său pentru RIA Novosti. Pentru o persoană educată în cele mai bune tradiții ale umanismului european (ceea ce în lumea modernă înseamnă practic nu atât european sau american, ci o persoană cu o educație sovietică sau rusească), este destul de dificil să înțeleagă obsesia occidentală modernă privind „competiția vaccinurilor”, dar aceasta ar putea fi explicată prin prisma principalei industrii moderne a SUA sau a Marii Britanii, adică din punctul de vedere al PR-ului politic și comercial. © Video : Sputnik / RUPTLY / AP Occidentul acuză Rusia de dezinformare și manipulare a datelor statistice - Video În spațiul PR, Vestul colectiv, precum și în particular SUA și Marea Britanie, au suferit mai multe „traume grave de coronavirus”. În primul rând, s-a dovedit că depărtata (și, de asemenea, „profund totalitara și în anumite lucruri înapoiata”, potrivit stereotipurilor politicienilor din Londra și Washington) Chină a reușit să înfrunte epidemia cu mai mult succes, a înțeles problema mai devreme și a reușit să diminueze cu eficacitate daunele economice. În acest context, chiar și în ochii propriilor patrioți, SUA și Marea Britanie, precum și unele țări din UE, nu arată tocmai foarte inspirat. Următoarea traumă care a afectat respectul de sine al Occidentului colectiv a fost cauzată din greșeală (așa se mai întâmplă) de Rusia - cu o rată a mortalității ”supărător de scăzută” la coronavirus și instituirea unui sistem de testare în masă. Acest lucru a provocat scrâșnitul dinților în mass-media occidentală și acuzații nefondate privind falsificarea statisticilor, deși statisticile (pe lângă estimările OMS) erau evidente: la New York, cadavrele victimelor epidemiei erau puse în frigidere pe străzi, iar acest lucru este deja suficient pentru a evalua diferența de calitate a administrației medicale și publice. Și în acest context, indiferent de costurile cerute și de eventualele riscuri, pentru întreg Occidentul (precum și pentru unii politicieni occidentali ambițioși), problema întâietății în producția de vaccin devine vitală din punct de vedere al imaginii, deoarece este necesar să arătăm că, de exemplu, SUA - este „încă numărul unu în lume”. © Video : Ruptly / Sputnik / twitter.com/RussianEmbassyC Noul val de rusofobie: Occidentul acuză Rusia de atacuri cibernetice În același timp, când citești presa americană, apare un sentiment ciudat: în funcție de afilierea partidului și de prezența sau absența de simpatie față de Donald Trump a proprietarilor unor publicației concrete, „își fac griji” fie pentru companiile americane care dezvoltă vaccinuri, fie britanice, germane sau chiar companii și universități indiene, și asta pentru ca laurii câștigătorilor în „cursa vaccinurilor” să se ducă la o structură dintr-o țară „corectă”, astfel încât „regimul blestemat al lui Trump” să nu poată câștiga bonusuri politice. La nivel macro, există și un alt conflict similar: în loc să coordoneze eforturile cu partenerii săi din NATO sau G7, Washingtonul, cel puțin potrivit unor mass-media germane, a încercat să „stoarcă” și să transfere din Germania către SUA o companie promițătoare de biotehnologie, care avea unele dezvoltări importante anti-coronavirus. În acest context, este logic ca orice informație în care se spune că Rusia sau China sunt pe cale să creeze și să folosească în masă un vaccin împotriva coronavirusului să provoace o reacție în câmpul informațional occidental, care poate fi comparată nu atât cu o alergie banală..

copyright © 2024 mesagerul.ro