Mesagerul.ro

De Ziua Culturii: ”Țara asta este bolnavă de elitele ei!”

De Ziua Culturii: ”Țara asta este bolnavă de elitele ei!”

”Noi nu facem cultură pentru mase, noi facem cultură pentru elite - un program sau un imens aparat de de-culturalizare în masă”

”Noi nu facem cultură pentru mase, noi facem cultură pentru elite - un program sau un imens aparat de de-culturalizare în masă”BUCUREȘTI, 15 ian – Sputnik. Am realizat mult timp emisiuni dedicate spiritualității, începând cu religii, mitologii, curente inițiatice și ocultism, dar m-am întors la artă. La muzică, la literatură, poezie și teatru, film, balet, pictură… pentru că mi se pare că indiferent de eforturile oamenilor, Dumnezeu se exprimă în primul rând prin harul dăruit creatorilor din artă. © Sputnik / Андрей Соломонов De la lirica erotică, la opera politică și economică – Cum să-l recitim pe Eminescu Și parcă Dumnezeu vrea să demonstreze că învelișul nu contează – ci ființa interioară, duhul care rămâne peste secole și milenii în forma artei create. De multe ori învelișul unui geniu a fost dizgrațios – murdar, bețiv, violent, nebun, ticălos… cam așa erau, în viața de zi mulți dintre cei pe care îi numim azi genii și ne închinăm în fața creațiilor lor. Dacă i-am fi cunoscut, probabil că nu i-am fi invitat în casă; acum, fiecare urmă a lor valorează miliarde! Nu, nu făceau parte din ”elite”, nu au beneficiat de decorații, de favoruri – decât puțini dintre ei, iar și mai puțini au dus o viață în condiții decente, iar prea puțini una de lux. În emisiunile mele, o mare problemă a fost invitatul din domeniul culturii. Cu puține excepții, oamenii de seamă se feresc să apară, să nu greșească, să nu cumva să primească întrebări pentru care nu sunt pregătiți! Sunt… elite! Trebuie să-i cocoloșești, să manifești admirație și supunere…    © Sputnik / Miroslav Rotari Cum a fost marcată la Chișinău Ziua Națională a Culturii și a comemorării lui Eminescu 15 Da, nu acesta a fost cazul unor intelectuali și creatori autentici – Eugen Simion, Dinu Săraru, Octavian Nemescu – sau chiar regretatul mare și  minunat excentric Corneliu Vadim Tudor. Sau teribilul Adrian Păunescu, cel care te fulgera și te iubea când îl puneai în încurcătură – ce titan, ce creator magnific! Sau delicatul Octavian Nemescu, un geniu de o modestie rară, o adevărată încântare a spiritului, cu muzica sa înțeleasă ca filozofie și punte peste timp și legătură directă cu divinitatea! Da, despre asta e vorba… de Dumnezeu! Nu despre ”elite”. Care sunt false.  De fapt, aici este și greșeală culturii române de azi – când vorbim de cultură, ne referim la  ”elitele”. Și cum să fie „elite”, dacă publicul nu le-ar considera ca atare! După standardele acestui public: opulență, atitudine distantă, corul țuțerilor… Mi-am adus aminte de textul unui mare amic și excelent ziarist, care râdea de vorbele lui Pleșu, când s-a înscăunat ministru al Culturii, în decembrie 1989: ”Noi nu facem cultură pentru mase, noi facem cultură pentru elite!”. ”Vorbe care, în paranteză fie spus, au fost și șutul în cur dat lui taică-meu, cel care îi făcuse ușor huzurul la Tescani”, povestea amicul meu. Ei bine, acum culegem ce a semănat ceata elitistă a lui Pițigoi, în frunte cu înfulecătorul de ecleruri și de ouă Benedict, spunea amicul. De fapt, amicul considera ”Cultura pentru elite” un program sau un ”imens aparat de de-culturalizare în masă”. Și aici facem comparația cu ”fenomenul culturii de masă”, despre care s-a spus că se rezuma la ”Cântarea României”, ceea ce este absolut fals. Asta nu înseamnă că respectiva ”Cântare a României” nu a avut și ea un impact pozitiv asupra culturalizării și a ”procesului de acces la cultură al unei majorități a populației”, sublinia amicul.   În același dublu demers, al culturalizării și accesului la cultură, Direcția Culturii de Masă din CCES (Ministerul Culturii) cuprindea toate bibliotecile din țară, cu excepția celei a Academiei, muzeele etnografice (gen ”Muzeul Satului”), Universitatea Populară, Institutul de Etnografie și Folclor, mișcarea artistică de amatori – care, cum sublinia amicul, era păstrătoarea tradițiilor, obiceiurilor și culturii populare - școli populare de artă, cinecluburi etc. etc.   Citez din ceea ce remarca prietenul meu: tot acest ansamblu dedicat cetățeanului, masselor, a adus în sălile de spectacole profesioniste un public numeros, care începea să înțeleagă și să aprecieze actul cultural, în diversitatea lui. ”În mișcarea artistică de amatori (bine mersi, vioaie și acum în Occident!) s-au lansat și afirmat creatori care au intrat apoi în mișcarea profesionistă”, îmi spunea amicul, amintind că ”erau o mulțime de teatre de amatori, care se bucurau de sprijin din partea profesioniștilor: actori, regizori, scenografi - erau cursuri de pictură, sculptură, artă fotografică”. Ori, întrebarea vine firesc, văzând atitudinea ”elitelor” actuale: ”Cum să nu urască elitele românești, os de os boieresc, accesul la cultură al ”slugilor”?”. Rețin reacție amicului: ”Nu contenesc să spun: țara asta este bolnavă de elitele ei! Ce au produs cu adevărat durabil aceste elite? Ce produc acum?”.   © Sputnik / Vladimir Polusatov Ce cunosc moldovenii despre Mihai Eminescu – Video Poate veți spune că ”Amicul X” este un nostalgic ceaușist. Nu, e un om și un ziarist mare și lucid, care spune clar: trecutul comunist trebuie acceptat numai critic! Dar, spune amicul, să-l acceptăm, cu critici, cu tot. Și asta spun și eu, de mult timp – și spune și generația mea: ”Să tragem linie, să vedem ce a fost rău și condamnabil, ce a fost bine și folositor, chiar și acum”. Poate că întrebările corecte de Ziua Culturii, adresate și ”elitelor”, ar fi: câți tineri din mediul muncitoresc sau din mediul rural mai calcă printr-o sală de spectacole? Printr-o bibliotecă? Oare nu cumva singurul lor contact cu ceea ce cu greu se poate numi, totuși, cultură, este accesul moca la ”spectacolele” plătite de primării din bani publici? Prietenul meu trăgea o concluzie: dacă nu facem ceva pentru democratizarea accesului la cultură, în curând se va alege praful de tot ce mai avem: teatre, muzee, filarmonici. Vor muri din lipsă de ”combatanți”. Iar cultura ”profesionistă” va muri din lipsa unei baze serioase de recrutare. Și din faptul că au nevoie de un public care să fie pregătit – altfel publicul acesta va modela ”elitele” după chipul și asemănarea lor. Ceea ce de altfel se și întâmplă, cum spuneam - opulență, atitudine gomoasă, țuțeri. Opera?... Se vede prin ceea ce este în jur, prin masa manelisto-huliganico-romglezistă. Asta e opera lor. Masa din 1989 era rodul a ceea ce spunea amicul – a culturii de massă. ”Lucrurile sunt legate”, spune amicul – ”Numai noi facem prostia să judecăm lucrurile pe bucăți. Și avem rezultatele pe care le avem...”. Da, cam asta s-ar putea spune în Ziua Culturii Naționale, despre cultura care nu pare să mai fie națională. Amicul m-a rugat să nu-i divulg numele. Face parte din elita adevărată, cea cu har. Din cea care rămâne prin ceea ce creează, prin ce scrie, nu prin menționări elogioase. Nu e un om bogat, e un dăruit. Și dăruiește prin ceea ce scrie. Asta înseamnă cultură. Acum câțiva ani, la puțin timp după Ziua Națională a Culturii, ”elitele” au decis că ”Muie” este o exprimare politică. Acum, exponenții acestei exprimări au ajuns la putere. Și au grijă și de Cultură.  De de-culturalizarea în masă.

copyright © 2021 mesagerul.ro