Mesagerul.ro

Generalul Ciucă, pus la colț: ”Achiziţiile militare ne îngroapă, e slugărnicie față de UE”

Generalul Ciucă, pus la colț: ”Achiziţiile militare ne îngroapă, e slugărnicie față de UE”

”Prin achiziția de produse dinafară nu facem decât export de valută fără ca industria să se mărească sau în bugetul României să se întoarcă un leu”.
”Prin achiziția de produse dinafară nu facem decât export de valută fără ca industria să se mărească sau în bugetul României să se întoarcă un leu”.BUCUREȘTI, 19 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Un nouă ieșire la rampă curajoasă a preşedintelui Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare, Constantin Bucuroiu. Într-un interviu acordat PSnews.ro, Bucuroiu acuză metoda adoptată de Ciucă pentru achiziţiile militare. © Photo : Guvernul României Mesaj de maxim curaj al celor din Apărare, bat obrazul lui Orban, Ciucă și ”partenerilor” ”Achiziţiile militare ”Guvern la Guvern” (G2G), tocmai pentru a ocoli offsetul, nu fac altceva decât să îngroape industria de apărare românească”, acuză Constantin Bucuroiu. Interesantă remarca jurnalistei Marinela Angheluș – declarația lui Bucuroiu ”vine în contextul în care ministrul propus la Apărare, Nicolae Ciucă a declarat la audierea sa în comisiile de specialitate ale Parlamentului că offsetul pe programele G2G, din păcate, nu poate fi concretizat într-o legislaţie naţională”. Generalul Ciucă face o afirmație cel puțin ciudată: ”Offsetul pe programele G2G nu poate fi concretizat într-o legislaţie naţională pentru că el este legiferat la nivelul UE şi, ca atare, în această direcţie va trebui să ne focalizăm pe ceea ce înseamnă prevederile legilor care se vor referi la derularea programelor ‘Guvern la Guvern”. Cu alte cuvinte, generalul aruncă vina pe UE, în condițiile în care state europene practică sistemul tip Offset – iar acordurile G2G implică o decizie bilaterală, nu prioritar comunitară. ”Dăm dovadă încă o dată de un exces de slugărnicie față de UE”, constată Bucuroiu, explicând că ”UE are și memorandumul 346 care spune că orice țară poate să își asigure securitatea și siguranța națională cu mijloace proprii, sau prin decizii proprii”. Altfel spus, ”noi întotdeauna am fost mai Papa decât Papa de la Roma”, spune liderul sindical, arătând că ”am mers, și la MApN și la Interne, pe asemenea contracte G2G unde industria românească a fost pur și simplu scoasă din joc”. Este total anormal, consideră Bucuroiu, punându-l la colț pe Nicolae Ciucă și pe cei care au condus Apărarea: ”Un ministru al Apărării, care știe că are o industrie de Apărare în țara sa, face tot posibilul să aibă loc această compensare în produse românești, într-o proporție cât mai mare”. ”Dau exemplul Poloniei, care merge cu offset-ul până la 120% pe orice produs pe care îl achiziționează”, punctează Bucuroiu, care subliniază și contrastul:  ”noi, prin aceste contracte G2G, scoatem din ecuația industria de apărare românească, trimitem generalii sau șefii de departamente la shopping prin lumea bună a Europei și spunem că asta ne impune UE” Este total neadevărat, acuză Bucuroiu, care atrage atenția și asupra unui alt aspect: ”Prin achiziția de produse dinafară nu facem decât export de valută fără ca industria să se mărească sau în bugetul României să se întoarcă un leu”. ”Ministrul Ciucă este invitatul nostru să purtăm o discuție și să îl învățăm, că este bine să învețe”, declară Bucuroiu. Nu este un atac la ministru, ci o propunere, la fel ca solicitarea depusă de Sindicatele reprezentate de Bucuroiu la președinție, în 2017, de considerare a industriei de apărare ca ”național-strategică”, deci ”industrie strategică de interes național”. ”Atunci când interesul național este pus în față, el primează și nu mai există acea chestie că nu poți să faci licitații decât internaționale pentru că nu îți dă voie legislația europeană”, explică Bucuroiu, care subliniază – ”Noi n-avem nivelul Europei, să scoatem offset-ul din această ecuație”. Constantin Bucuroiu arată că sunt și demnitari ”care au înțeles problema aceasta și pe care i-a preocupat”. ”Este cazul ministrului Virgil Popescu, Tudose cu ceva timp în urmă, Bădălău - eu îi laud pe oamenii care au înțeles mesajul”, a declarat Constantin Bucuroiu pentru PSNews.ro. Jurnalista Marinela Angheluș punctează în final că România ”a demarat sau chiar și încheiat mai multe contracte mari de achiziții militare, unele acordate unor companii americane direct, ca urmare a unor acorduri G2G, între guvernul român și cel al SUA, fără a fi stipulat clar un procent sau grad de realizare offset”. Dar, arată jurnalista, există discuții de la caz la caz ”pentru implicarea industriei locale în diverse etape ale realizării, livrării sau mentenanței sistemelor cumpărate”. Însă realitatea, dincolo de promisiuni ”strategice”, este cea care reiese din avertismentele repetate ale reprezentanților industriei de Apărare: ”Achiziţiile militare G2G nu fac altceva decât să îngroape industria de apărare românească”. Cel puțin până acum. Urmărește-ne pe rețelele de socializare:|Facebook |Twitter |VK|Odnoklassniki |Instagram Accesaţi aplicaţiile mobile pentru iPhone și Android

copyright © 2020 mesagerul.ro