BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Medic de pe ambulanță: Mor oamenii în mâinile mele - Foto

Medic de pe ambulanță: Mor oamenii în mâinile mele - Foto

Viața medicilor de pe ambulanță înainte de și în perioada pandemiei - despre asta am discutat cu medicul Natalia Panco.CHIȘINĂU, 30 oct – Sputnik, Rodica Gherciu. Pe Natalia Panco, medic în echipa specializată Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitalicească, am găsit-o la muncă. Este angajată a Substației de Asistență Medicală Urgentă Botanica. În ziua interviului, revenise alături de echipa ei după două zile de odihnă. Iar asta după o tură, spune medicul, relativ ușoară și nu foarte încărcată. A avut doar nouă chemări, adevărat că destul de grave, ceea ce pentru ea și echipă este puțin. © Sputnik / Mihai Caraus Activitatea SAMU Botanica Pe timpuri aveau mai multe echipaje, mai ales că Botanica este unul dintre cele mai mari sectoare ale Chișinăului. Acum, la o populație de aproximativ 250 de mii de persoane, au rămas doar nouă ambulanțe, dintre care două merg în suburbii. Numărul de chemări a rămas același, iar în unele cazuri chiar mai multe. Viața medicilor de la ambulanță s-a schimbat și odată cu începutul pandemiei. Echipe și angajați din ce în ce mai puțini, iar chemări din ce în ce mai multe. „Înainte erau 25 de ambulanțe, câte una la zece mii de locuitori. Acum, fizic nu reușim uneori. Mai ales că aproximativ 80% din chemări sunt nefondate. Din această cauză sunt cazuri când oamenii care cu adevărat au nevoie în acel moment trebuie să aștepte echipajul câte 40 de minute sau chiar și câte o oră-două”, menționează medicul. © Sputnik / Mihai Caraus Activitatea SAMU Botanica Cum spuneam, numărul cazurilor în care este solicitată echipa de pe ambulanță a crescut semnificativ în perioada pandemiei, ceea ce le-a făcut mai dificilă munca angajaților. Se întâmplă să fie chemați la pacienți cu simptome de COVID-19, dar în același timp să se producă accidente rutiere cu persoane traumatizate. În aceste cazuri, echipajul îndreptat spre pacienții cu semne de coronavirus, dacă nu există altul liber, va fi întors din drum și îndreptat la locul accidentului. Natalia Panco spune că aceste decizii se iau deoarece prioritate au chemările în stradă, unde sunt raportate persoane căzute fără cunoștință, implicate în accidente, care au făcut infarct sau chiar alergii grave. Copiii mici până la un an, la fel, constituie o prioritate. M-am gândit atunci și i-am spus doamnei doctor că mi se pare grav, chiar inuman să faci astfel de alegeri și să stabilești priorități în funcție de cine sunt acești oameni. M-a contrazis. „Prioritățile nu se fac față de oameni, ci în funcție de starea de sănătate a acestora. E logic că vom alege să mergem mai întâi la un caz în care persoana a fost implicată într-un accident, iar mai apoi la cei care prezintă febră, sau dureri de cap”, spune doctorița. Cel mai grav în perioada asta e că ei, medicii, sunt cei mai expuși riscului. Zilnic sunt în focare deschise și se simt absolut neprotejați. „Oamenii trebuie să înțeleagă că, la fel ca ei, și noi suntem oameni vii, care avem familii. Atunci când cheamă ambulanța, îi rog să fie sinceri și să spună exact ce îi supără. Bine, noi mereu purtăm masca, mănuși și viziere. Dar în cazul simptomelor de COVID-19 suntem obligați să purtăm echipamentul de protecție. Vă dau un exemplu. Ne-au chemat că acuză durere mare de inimă și că nu are termometru ca să-și verifice temperatura. Când am ajuns, persoana avea febra mare, am constata că fiica era pozitivă la coronavirus. Oamenii cred că dacă ne vor spune că au febră, noi, cei de la ambulanță, îi vom ignora. Nu. Noi mergem oriunde suntem solicitați”, ne spune Natalia Panco. © Sputnik / Mihai Caraus Activitatea SAMU Botanica Oamenii au devenit indiferenți. Lasă tot greul lor pe spatele altora. Nu se obosesc măcar să verifice temperatura ca ulterior să anunțe doctorii de pe ambulanță. Aceștia merg la chemare neechipați în totalitate, iar în cazul în care persoana la care au fost este testată pozitiv, întreg echipajul intră în carantină. Mai mult, persoanele care au contactat cu membrii echipei respective, la fel nu vor ieși la muncă. Iar asta înseamnă că numărul angajaților la Ambulanță pentru cel puțin 14 zile este și mai mic. În perioada regimului de izolare nu le rămâne decât să se roage să nu se fi infectat. O zi din viața unui medic de la salvare, înainte de pandemie Mi-am dorit să aflu și o altă parte a acestei meserii, cea de dinainte de pandemie. Credeam că e mai ușoară, dar... Își începe ziua de muncă la ora 09:00 și o încheie la aceiași oră a zilei următoare. Sau mai exact, acesta ar fi programul perfect, dacă ultima chemare din tură nu ar fi înregistrată cu 15 sau chiar cinci minte înainte de finalizarea acesteia. Nu se supără, pentru că a râvnit mult la această meserie și a luptat și mai mult ca să ajungă doctor. „Am început să lucrez în acest domeniu din 2010. Drumul meu până aici a fost foarte greu, dar asumat. Am terminat studiile gimnaziale în 1992, dar am reușit să mă înscriu la facultate doar după șapte ani. M-am oprit la medicină pentru că mereu mi-a plăcut să ajut oamenii, să le fiu alături în momentele grele”, ne-a povestit emoționată Natalia Panco. © Sputnik / Мирослав Ротарь Video, Foto: Un pieton lovit de mașină a murit în ambulanță În perioada rezidenturii deja făcea parte din echipa medicilor de pe ambulanță. A ajuns la terapia intensivă cu două luni în urmă. Înainte, o perioadă de șase ani, a făcut parte din echipa celor de la cardiologie. Nu era deloc simplu nici acolo, dar terapia intensivă este una din cele mai stresante și responsabile specialități din medicină. Lucrează în condiții severe, în care un minut poate face diferența dintre viață și moarte, iar asta creează o încărcătură psihologică sporită. „Noi nu avem timp. Trebuie să gândim rapid, să evaluăm situația și să creăm condiții pentru a salva viețile. Spre deosebire de alți lucrători din domeniul sănătății, în cazul nostru diagnosticul se efectuează în condiții extreme. Uneori nu există suficiente informații. E aproape imposibil să le aflăm atunci când pacientul este inconștient”, spune medicul. © Sputnik / Mihai Caraus Activitatea SAMU Botanica Munca pe timp de noapte, responsabilitatea pentru viața și starea pacientului, toate acestea necesită implicare și o gândire mai profundă pentru identificarea diagnosticului. Dna doctor mai spune că este foarte important și absolut necesar să stăpânești perfect abilitățile de resuscitare cardiopulmonară, manipulări medicale suplimentare. Mai pe înțeles, să readuci un om la viață. De ce Medicina de Urgență, am întrebat-o. A răspuns simplu. „Pentru că totul aici este diferit și deosebit. Ești mereu înaintea altora, pe linia întâi. Fie este vorba de accidente sau înrăutățirea stării de sănătate a pacienților grav bolnavi, noi suntem primii care ajung la aceștia”, ne-a povestit entuziasmată doctorița. Medicii de la terapie intensiv..

copyright © 2024 mesagerul.ro