Mesagerul.ro

Meteo: schimbare radicală a vremii în următoarele zile

Meteo: schimbare radicală a vremii în următoarele zile

Meteorologii anunţă că în următoarele zile vremea se va răci accentuat, mai ales în cursul nopţilor şi dimineţilor, în unele zone temperatura urmând să coboare chiar până la 0 grade sau la temperaturi cu minus. Cum va fi vremea în următoarele zile.

Meteorologii anunţă că în următoarele zile vremea se va răci accentuat, mai ales în cursul nopţilor şi dimineţilor, în unele zone temperatura urmând să coboare chiar până la 0 grade sau la temperaturi cu minus. Cum va fi vremea în următoarele zile.BUCUREŞTI, 18 oct – Sputnik. Duminică, vremea va deveni rece pentru această dată în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele intracarpatice, potrivit România TV. În vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, cerul va fi mai mult noros ziua, iar noaptea se va degaja parțial. În zona montană, îndeosebi la altitudini de peste 1400 m, pe arii restrânse vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală se vor depăși viteze de 65...70 km/h, iar ziua pe suprafețe mici și în restul teritoriului (rafale în general de 40...50 km/h). © Photo : Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI Avertizare meteo: cod galben şi portocaliu – ploi şi ninsori Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 18 grade, cu cele mai scăzute valori în regiunile intracarpatice și cele mai ridicate în sud-est, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 0 și 11 grade. Noaptea, izolat, vor fi condiții de ceață, iar în depresiuni și de brumă. Luni, vremea va fi răcoroasă, chiar rece dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua în vestul, nordul și centrul țării, iar noaptea în extremitatea de sud-est, însă doar izolat va ploua slab, iar în Carpații Orientali vor fi fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 17 grade, iar cele minime între 0 și 11 grade, mai scăzute în depresiuni, până în jurul a -5 grade în cele din estul Transilvaniei. Pe arii restrânse, dimineața și noaptea, va fi ceață. Se va produce brumă, local în centrul teritoriului și în zonele deluroase și izolat în rest. © Sputnik / Максим Блинов Meteo: vremea se schimbă radical – Cod galben în toată ţara Marţi, vremea va fi în continuare răcoroasă, chiar rece dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor ţării. Cerul va fi variabil, dar în primele ore ale zilei şi noaptea, în zonele joase, pe  arii restrânse vor fi nori joși sau ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări  izolate pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra  între  11 și 18 grade, iar cele minime  între 1 și 12  grade, mai scăzute în depresiuni, până în jurul a -5 grade în cele  din estul Transilvaniei. Miercuri, dimineața și noaptea va fi în continuare rece. La începutul zilei, dar mai ales noaptea, în zonele joase de relief, se mențin condițiile de ceață și nebulozitate joasă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări izolate pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 19 grade, iar cele minime între 0 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni spre -4 grade, dar şi mai ridicate pe litoral.

copyright © 2020 mesagerul.ro