Mesagerul.ro

România, groapa de gunoi a Occidentului

România, groapa de gunoi a Occidentului

Tot mai multe deșeuri din Occident sunt descoperite în România, unde sunt arse sau îngropate, transformând țara într-o imensă groapă de gunoi

Tot mai multe deșeuri din Occident sunt descoperite în România, unde sunt arse sau îngropate, transformând țara într-o imensă groapă de gunoi BUCUREȘTI, 14 mai – Sputnik. Portul Constanța este locul în care ajung din Occident tot mai multe deșeuri mascate în marfă second hand. Astfel, 30 de containere sosite din Germania cu deşeuri și destinate unei firme din Prahova au fost descoperite în ultimele două zile în Portul Constanţa Sud Agigea. © Photo : Portul Constanța Încă un container cu deșeuri din Occident depistat în Portul Constanța 'În perioada 12.05 - 13.05.2021, poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi cu reprezentanţi ai Agenţiei FRONTEX, au identificat alte 30 de containere sosite din Germania, pentru aceeaşi firmă de pe raza judeţului Prahova care efectuează activităţi de import în România', a declarat astăzi Garda de Coastă. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal şi hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii şi bucăţi de azbest, în cantitate de aproximativ 600 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României, au transmis autoritățile. Şi în acest caz a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa. În cauză, poliţiştii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea de acte nereale şi nerespectarea regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

copyright © 2021 mesagerul.ro