Mesagerul.ro

Și-a început lucrările primul summit virtual al G20

Și-a început lucrările primul summit virtual al G20

Astăzi a demarat primul summit virtual al statelor G20, care vor pune în discuție măsurile urgente pentru combaterea pandemiei COVID-19 și a efectelor socio-economice care vor urma.
Astăzi a demarat primul summit virtual al statelor G20, care vor pune în discuție măsurile urgente pentru combaterea pandemiei COVID-19 și a efectelor socio-economice care vor urma.BUCUREȘTI, 26 mar – Sputnik. Primul în istorie summit virtual al G20, dedicat măsurilor de combatere a coronavirusului, a început joi cu discursul regelui Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz al Saud, care deține președinția grupului în acest an. Regele saudit își citește discursul, iar liderii altor state și ale organizațiilor internationale îl urmăresc pe ecranele din birouri. “Desfășurăm întrevederea noastră demonstrându-ne responsabilitatea în calitate de lideri ai celor mai puternice economii ale lumii în combaterea pandemiei de coronavirus, care necesită luarea unor măsuri la diverse nivele”, a declarat Al Saud la deschiderea summitului. Summitul extraordinar a reunit nu doar liderii statelor G20, dar și ai altor state, reprezentanții organizațiilor internaționale și uniuni regionale. În special, grupului s-au alăturat Spania, Iordania, Singapore și Elveția. Vietnamul va reprezenta țările ASEAN, Africa de Sud – Uniunea Africană, Emiratele Arabe Unite – Consiliul de cooperare al statelor arabe din Golful Persic, Rwanda – Noul parteneriat pentru dezvoltarea Africii. Organizațiile internaționale sunt reprezentate de structurile de profil în domeniul sănătății (OMS), economie și sfera socială (OMC, Organizația pentru Alimentație și Agricultură, Organizația Internațională a Muncii, OCDE), finanțe (grupul Băncii Mondiale, Consiliul pentru stabilitate financiară, FMI) și, desigur, ONU. © Sputnik Agenția Europeană de Mediu: măsurile anti-coronavirus au diminuat poluarea Subiectul summitului extraordinar este pandemia COVID-19 și impactul ei asupra economiei globale. Organizatorii G20 nu au specificat despre ce măsuri vor discuta liderii, însă ar putea fi vorba de “un plan de acțiune”, asupra elaborării căruia au convenit miniștrii de Finanțe și conducătorii organizațiilor economice internaționale. În ajunul summitului, secretarul general al ONU, António Guterres. Acesta a îndemnat liderii G20 să analizeze măsurile stimulatorii rapide și crearea unui mecanism de reacție sub egida OMS pentru depășirea consecințelor pandemiei. De asemenea, el a solicitat anularea restricțiilor pentru comerțul transfrontalier pentru a nu pune piedici livrărilor de preparate și echipamente medicale. Urmărește-ne pe rețelele de socializare:|Facebook |Twitter |VK|Odnoklassniki |Instagram Accesaţi aplicaţiile mobile pentru iPhone și Android

copyright © 2020 mesagerul.ro