Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului, a precizat, pentru populație, cum se va desfășura slujba de Crăciun în acest an, puternic încercat de pandemia de coronavirus. BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Anul 2020 a fost unul greu pentru toată lumea, din pricina pandemiei de coronavirus. Din acest motiv, s-au impus foarte multe restricții. © Sputnik / Miroslav Rotari Crăciun 2020: Vacanța de iarnă - cât stau elevii acasă
Ce se întâmplă cu slujba de Crăciun din acest an? Se mai poate ține?
Iată două întrebări la care secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a dat un răspuns. Oficialul a precizat că slujbele de Crăciun se vor putea desfășura atât în interiorul, cât și în exteriorul bisericilor, evident ținându-se cont de respectarea măsurilor de protecție sanitară.
Antonel Tănase a explicat că a discutat cu reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte și cu cei ai Departamentului pentru Situații de Urgență. ”Identificăm împreună soluții prin care Crăciunul să poată fi sărbătorit creștinește la biserică. Astfel, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, slujbele de Crăciun se pot desfășura atât în interiorul, cât și în afara bisericilor. Doamne ajută”, este mesajul postat pe Facebook de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.
Potrivit ultimului bilanț al pandemiei de coronavirus în România, publicat de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 172 de noi decese, 8499 de persoane infectate cu noul coronavirus, iar la Terapie Intensivă sunt 1226 de persoane internate.
nationale - Stiri recente
Iranul poate îmbogăţi rapid uraniu la 60%, susține directorul agenției nucleare de la Teheran
Nationale - Sambata, 27 Februarie 2021
Rafael Nadal, forfait pentru turneul de la Acapulco
Nationale - Sambata, 27 Februarie 2021
Jorge Sampaoli, noul antrenor al echipei Olympique Marseille
Nationale - Sambata, 27 Februarie 2021
Astăzi se reia programarea pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech
Nationale - Sambata, 27 Februarie 2021
Bundesliga: Eintracht Frankfurt, pas greșit în cursa pentru un loc fruntaș (1-2 vs Werder Bremen)
Nationale - Sambata, 27 Februarie 2021
DE INTERES
ANUNȚ LICITATIE DE PRESTARI SERVICII
Nationale - Miercuri, 10 Februarie 2021
Concurs privind ocuparea unui loc de padurara pe raza Districtului Livezile, perioada determinata
Nationale - Miercuri, 13 Ianuarie 2021
ANUNȚ LICITATIE DE PRESTARI SERVICII 31.12.2020
Nationale - Joi, 31 Decembrie 2020
Top sisteme pentru pariurile sportive
Nationale - Luni, 07 Decembrie 2020
Lansăm campania națională de prevenire a traficului de persoane
Nationale - Sambata, 28 Noiembrie 2020