Mesagerul.ro

Turnul de Apă din Chișinău: De ce a fost un obiect secret în anii 60

Turnul de Apă din Chișinău: De ce a fost un obiect secret în anii 60

Chișinăul ascunde încă multe secrete care stau ascunse în arhive și în amintirile neîmpărtășite ale oamenilor. Unul dintre acestea este punctul de observare al sateliților din Turnul de Apă, aflat în apropierea Universității de Stat a Moldovei.CHIȘINĂU, 10 apr – Sputnik, Octavian Racu. Turnul din apropierea Universității de Stat a Moldovei este unul din simbolurile orașului, iar din vârful lui poate fi admirată cel mai bine zona istorică a orașului – în trecut aici se afla cel mai înalt punct al localității. Soarta clădirii a mers în paralel cu istoria Chișinăului: a trecut prin războaie, a avut de suferit din cauza cutremurelor (din anii 80 și 90), a fost reconstruită, iar destinația ei rămâne mereu una incertă și astăzi. Construcția a fost ridicată în 1892, după proiectul arhitectorului Alexander Bernardazzi, în perioada în care primarul Chișinăului era Carol Schmidt, căruia îi datorăm crearea primei rețele de alimentare cu apă a orașului. Din 1940 clădirea a servit drept turn de apă pentru pompieri, unitatea cărora se afla în locul în care se află astăzi blocurile centrale ale USM, iar din 1961 a găzduit Stația de observare optică a sateliților artificiali ai Pământului. În anii 70 clădirea a fost transformată în muzeu al orașului. De la Turn de Apă, la Observator Astronomic Mai puțină lume cunoaște că anume aici în perioada sovietică se afla un centru de observare secret al complexului militar-industrial, misiunea căruia era urmărirea mișcării sateliților sovietici și ai statelor adversare. Cel mai interesant este faptul că în această activitate, despre care nu știau nici chiar autoritățile RSSM, erau implicați tinerii studenți de la Facultatea de Fizică și Matematică. Printre primii se numărau Valentin Dușenco, Valentin Dușco (specializat în echipament radioelectronic), Iurii Popov, Ion Jigău, Ion Panici, Ion Nacu și alții. Prima stație de observație a fost înființată la Chișinău în august-septembrie 1957, la periferia orașului, în sectorul Botanica, iar în 1961 aceasta a fost mutată în apropierea USM, anume în Turnul de Apă. © CC BY 3.0 / Sergei Frolov / Вектор-06ЦIstorii uitate: Computerul moldovenesc care a provocat o adevărată revoluție Astfel de stații au fost înființate în mai multe puncte ale Uniunii Sovietice, după lansarea primului satelit sovietic în spațiu în 1957. În următorii ani au urmat și lansări în alte state ale lumii: în februarie 1958 SUA își lansează propriul satelit. Urmează Marea Britanie (1962), Canada (1962), Italia (1964), apoi Franța (1965). Prin urmare, în contextul cursei pentru explorarea spațiului cosmic, autoritățile sovietice aveau nevoie de o rețea largă de stații care să monitorizeze activitatea blocului adversar. Chiar în anul 1957, sub coordonarea Consiliului Astronautic al Academiei de Științe a URSS, pe teritoriul Uniunii au fost create de la zero 70 de astfel de stații. Chișinăul nu a fost o excepție. Mai multe detalii despre stația de observare din Chișinău aflăm din relatările doctorului în științe fizico-matematice, moldoveanul Dumitru Gorodețchi, unul din membrii echipei de atunci de studenți, într-un interviu realizat de Ion Holban în 2018 pentru revista științifică “Fizica și Tehnologiile Moderne”, editată sub egida Institutului de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „Dumitru Ghiţu”, Societății Fizicienilor din Moldova și Universității Tehnice a Moldovei. În prezent, domnul Gorodețchi este locuiește în orașul Atlanta, statul Georgia, SUA. La baza formării Stației de sateliți din Chișinău a stat Mariana M. Lavrova (din 1957), lector superior sau docent la Universitate. Mai târziu, de la Odesa au sosit Vitali Grigorevskii (care a și condus stația din 1960) și Valentina Vorobiova, astronomi de profesie. De la Universitatea de Stat din Moscova „M.V. Lomonosov” a fost adus și montat sub acoperișul de lemn și placaj al turnului, aflat vizavi de Universitate, o cameră fotografică ecuatorială, cadou al savanților de la Moscova. Aceasta a fost adusă din Germania de la Observatorul din Potsdam, imediat după Parada cea Mare a anului 1945, fiind destinată, inițial, Universității de Stat din Moscova. Stația de la Chișinău a fost asigurată cu tot ce este necesar: echipament optic și electronic, un set de hărți ale cerului nordic și parțial ale celui sudic, set destul de scump. Statul sovietic a plătit bani buni, deoarece hărțile erau tipărite în Germania într-un tiraj nu prea mare, destinat astronomilor profesioniști, pe hârtie specială, de înaltă calitate, care nu se deformează la schimbarea temperaturii în intervalul de temperaturi de la -400 la +400 grade C. Codul stației: Kishinev 24 Fiecare student-astronom avea un sac de dormit personal. Aveau cearșafuri curate, lenjerie, care regulat era schimbată, se spălau la timp (erau persoane salariate care se ocupau de asta), se respecta la maxim igiena personală. “Scopul final al acestor lucrări era determinarea orbitelor sateliților sovietici, în multe cazuri sateliți militari, dar și ai celor de telecomunicații. Urmăream și sateliții străini (SUA, Anglia, Franța, Japonia). Un interes deosebit prezentau sateliții străini nedeclarați, cu orbite necunoscute. Cunoaștem și cazuri când se încerca „a-i împinge” de pe orbită, a le deregla orbita. Noi, studenții, nu știam toate subtilitățile lucrului pe care-l făceam. Noi lucram pentru Ministerul Apărării și serviciile secrete ale Uniunii Sovietice. Codul Stației din Chișinău, dacă nu mă înșel, era Kishinev 24”, își amintește cercetătorul. “Noaptea ascultam muzica vrăjmașilor din Vest” Comparativ cu ceilalți studenți de la Universitate, tinerii astronomi se bucurau de unele privilegii. Odată ce participau la Programul de observare a sateliților, aveau camere separate în cămin, chiar din primul an de studenție, pentru că lucrau pentru complexul industrial-militar, deși nimeni din profesori nu vorbea deschis despre asta. „Oricum, făceam parte din elita studențească și pe lângă bursa de 39-40 de ruble primeam recompense: câte 50 de copeici fiecare pentru „observațiile astronomice” de seară, până la orele 23-24 noaptea, și câte o rublă pentru cele efectuate după ora 24”, își amintește Gorodețchi. Studenții care participau activ la observarea sateliților artificiali ai Pământului se descurcau mai ușor decât ceilalți studenți: primeam de multe ori până la 80-85 de ruble pe lună, indiferent dacă făceau observații sau erau doar de serviciu toată noaptea atunci când cerul era înnorat. “Când cerul era acoperit, ascultam stațiile de radio ale „vrăjmașilor din vest”: muzică ultra-modernă din Monte-Carlo, Zagreb, Sarajevo, Emiratele Arabe, Kuwait… Toate stațiile de observații vizuale și vizual-optice erau înzestrate cu cea mai modernă și performantă pe atunci aparatură radio. Astfel, de pe Castelul de apă al ..

copyright © 2024 mesagerul.ro