Mesagerul.ro

VIDEO: Proteste anti-lockdown la Londra: ciocniri cu Poliţia

VIDEO: Proteste anti-lockdown la Londra: ciocniri cu Poliţia

În weekend s-a desfăşurat un protest amplu la Londra, având loc şi ciocniri cu forţele de ordine. Peste 150 de persoane au fost arestate, poliţia spunând că protestele sunt „ilegale” și pot răspândi coronavirusul.

În weekend s-a desfăşurat un protest amplu la Londra, având loc şi ciocniri cu forţele de ordine. Peste 150 de persoane au fost arestate, poliţia spunând că protestele sunt „ilegale” și pot răspândi coronavirusul.BUCUREŞTI, 30 nov – Sputnik. Sâmbătă după-amiază un număr mare de oameni au demonstrat în centrul Londrei, scandând „libertate” și cauzând întreruperea traficului. Potrivit Poliţiei Metropolitane, au fost făcute 155 de arestări pentru încălcarea reglementărilor cu privire la pandemia de coronavirus, informează The Guardian.  De asemenea, poliţiştii au interceptat autocare care transportau grupuri de manifestanți la Londra, iar persoanele care nu s-au întors au fost arestate sau amendate. Manifestanţii au strigat către forţele de ordine „Să vă fie rușine!” Pe Regent Street traficul a fost întrerupt temporar, în timp ce ofițerii au încercat să încătușeze oameni în mijlocul drumului. „Vă rugăm să vă asigurați accesul la rețelele de socializare pe parcursul zilei, deoarece trebuie să reacționăm în funcție de circumstanțe”, a anunțat StandUpX, un grup anti-lockdown, într-un pliant publicat on-line. „Aduceți oale, tigăi, fluiere, goarne și orice puteți pentru a vă face auziți”, au cerut organizatorii. „Incompetența și autoritarismul arătat de Poliția Metropolitană sunt uluitoare. Dreptul la protest este fundamentul oricărei democrații. Pentru mine este clar că există o încercare deliberată de a diminua acest drept și de a denatura legea”, a spus unul dintre protestatari. „Fără libertate, fără voce”, „Masca afectează sistemul imunitar”, „Libertate, nu frică”, „Nu vaccinurilor obligatorii” sunt câteva dintre mesajele de pe bannerele purtate de protestatari. Au avut loc ciocniri între poliţie şi protestatari când poliția a ordonat dispersarea mulțimii, avertizând manifestanţii că încalcă regulile de distanțare socială și de purtare a măştii. În imaginile video se vede cum ofițerii au folosit bastoane, în timp ce protestatarii au aruncat cu sticle.

copyright © 2021 mesagerul.ro