LATEST NEWS

Mesagerul.ro

Parlamentul a stabilit când va avea loc votul de învestire a Guvernul Orban

Parlamentul a stabilit când va avea loc votul de învestire a Guvernul Orban

Miniștrii propuși de PNL vor fi audiați în comisiile de specialitate în zilele de marți și miercuri, iar votul final de învestire a Guvernului va avea loc luni, 4 noiembrie, conform deciziei Birourilor Permanente ale Parlamentului.
Miniștrii propuși de PNL vor fi audiați în comisiile de specialitate în zilele de marți și miercuri, iar votul final de învestire a Guvernului va avea loc luni, 4 noiembrie, conform deciziei Birourilor Permanente ale Parlamentului.BUCUREȘTI, 28 oct - Sputnik, Marius Holdean. Calendarul propus de liberali și care era mai avantajos pentru trecerea Guvernului prin Parlament a fost respins de Birourile reunite ale celor două Camere. Astfel, premierul desemnat, Ludovic Orban, a transmis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului în care propunea ca marţi, 29 octombrie, să fie programate audierile miniştrilor desemnaţi în şedinţele comune ale comisiilor permanente ale celor două Camere, iar miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 10,00 să fie convocată şedinţa comună de plen a Camerelor Parlamentului în vederea acordării votului de încredere Guvernului. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preciza săptămâna trecută că parlamentarii doresc ca audierile în comisii să nu fie de formă, iar liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a avansat data de 4 noiembrie pentru convocarea şedinţei de plen pentru învestirea Guvernului. Până la urmă, PSD, care are majoritatea în Birourile Permanente, a decis ca audierile miniștrilor să aibă loc în comisiile de specialitate în zilele de marți și miercuri, iar votul final de învestire a Guvernului să fie luni, 4 noiembrie. PSD are astfel timp să supună propunerile PNL de miniștri unui foc încrucișat și să folosească aceste audieri pentru a demonstra incapacitatea PNL de a asigura guvernarea. Între timp, se duc lupte grele pentru fiecare vot, nici PSD cu noul său aliat Pro România, nici tabăra lui Orban neavând majoritatea necesară și sigură în Parlament. Pentru a trece de Parlament, Guvernul are nevoie de 233 de voturi favorabile. La fel ca și la moțiunea de cenzură, bătălia pentru voturi se va da până în ultima clipă, nefiind excluse răturnări de situație spectaculoase.

copyright © 2020 mesagerul.ro