·
M Mesagerul
Actualitate

Exporturile din Regiunea Centru, în scădere anul trecut

A Scris de Administrator
Exporturile realizate de cele 6 județe din Regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu) în primele nouă luni din 2020 au fost mai mici față de perioada similară a anului anterior cu aproximativ 1 miliard de euro, potrivit unui comunicat transmis luni, de Direcția Regională de Statistică (DRS) Alba.Astfel, potrivit DRS Alba, citat de Agerpres, în perioada ianuarie – septembrie 2020 s-au realizat exporturi totale în valoare de peste 7,1 miliarde de euro, în scădere față de aceeași perioadă din 2019 cu 11,9%, respectiv cu 966 milioane de euro.În cadrul județelor componente ale regiunii, Brașovul a avut o pondere de 32,0% în totalul exporturilor, fiind urmat de Sibiu, cu 27,6%, și de Alba, cu 23,4%. Județul Mureș a avut o pondere de 11,7%, Covasna de 2,7%, iar Harghita de 2,6%.În ceea ce privește valoarea totală a importurilor realizate în primele nouă luni ale anului 2020, aceasta s-a ridicat la peste 7,2 miliarde de euro. Comparativ cu perioada similară a anului 2019, importul a fost mai mic cu 3,2%, respectiv cu peste 238 milioane de euro.Şi aici, județul Brașov înregistrează cea mai însemnată pondere, 29,7%. La polul opus se situează județul Covasna, cu 2,8%.În Regiunea Centru, balanța comercială a înregistrat, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020, un deficit în valoare de 100,3 milioane de euro, având valori pozitive în județele Sibiu, Alba și Brașov și negative în Mureș, Harghita și Covasna.

La curent cu ultimele articole