Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”

„Să vedem ce face elvețianul. Să vedem dacă e serios. Vreau să văd fapte. Că pe vorbe... Să aducă bani”, a declarat Ioan Varga pentru GSP.Omul de afaceri susține că a investit sume importante în CFR Cluj de la preluarea clubului și spune că nu intenționează să renunțe la acțiuni fără garanții că noul grup de investitori este unul serios.„Eu, când am venit la CFR Cluj, am băgat 8 milioane de euro din prima, fără să văd vreun meci sau să știu vreun jucător. Asta doar pentru plata datoriilor. După aceea am mai băgat încă 100 de milioane de euro”, a afirmat Varga.Patronul CFR Cluj a explicat că o eventuală schimbare a acționariatului ar urma să se facă în două etape: mai întâi investitorii trebuie să demonstreze că pot finanța clubul, iar ulterior ar urma discuțiile privind cedarea acțiunilor.
Varga a precizat că deține 80% dintre acțiunile clubului și că intenționează, în scenariul unei tranzacții, să cedeze 39%.„Mai întâi să arate că e serios și să aducă bani. După aceea, rezolvăm și cu cedarea acțiunilor. Oricum, nu le dau tot. Eu am 80% dintre acțiuni. Și le voi ceda, pe bani, 39% dintre acțiuni”, a declarat acesta.În același timp, omul de afaceri nu exclude complet varianta în care să rămână singur la conducerea clubului.„Sigur, dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic! E chiar posibil să continui doar eu. Dacă îmi rezolv toate treburile și am afacerile în ordine, se poate să rămân doar eu în continuare. Vom vedea!”, a mai spus Ioan Varga.Astfel, planul privind schimbarea acționariatului CFR Cluj rămâne incert, iar viitorul clubului depinde, potrivit lui Varga, de capacitatea noilor investitori de a demonstra că pot aduce finanțarea necesară.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...