Pentru cine nu știe, „Haurențiu” este un personaj de etnice romă, din Ardeal, prezentat pe pagina de Facebook creată de Bob ca fiind „Probabil cel mai mișto și șukar și fain gabor din România”. Costumul personajului este compus dintr-o cămașă roșie cu modele specifice culturii rome, o vestă neagră din piele, o pălărie neagră și un lanț de aur. „Haurențiu” apare mereu alături de „Piranda”, soția sa. Bob a povestit într-un Podcast că a copilărit printre maghiari și romi: „Casa noastră era între două case de familii de unguri, iar vis-a-vis era o casă de gabori”, de unde și înclinația sa spre a cunoaște și reprezenta aceste două comunități cu care a interacționat mulți ani. Boicotarea tuturor celor asociați cu BobÎn data de 9 octombrie 2025 a apărut pe Instagram prima postare ce a început valul de controverse. Postarea a fost realizată de Alex Stan (Syan), un activist de etnie romă, ce se descrie ca fiind „gipsy filosof”, deranjat de modul în care cultura sa este întruchipată și reprezentată de actorul clujean. Alex Stan studiază Drepturile Omului la o universitate din Sydney, are peste 18 mii de urmăritori pe Instagram și creează adesea filmulețe educaționale despre cultura romă. De data aceasta, filmulețul creat are ca scop exprimarea unei furii și nedreptăți pe care o simte. Postarea sa are în descriere o părere fermă și radicală: „Mircea Bravo și Bob Rădulescu nu merită admirația nimănui” și prezintă atât un filmuleț în care apar cei doi actori discutând despre acuzațiile de rasism, cât și un filmuleț în care Alex reacționează la dialog. Mircea Bravo îl întreabă pe Bob Rădulescu ce părerea are despre faptul că mulți oameni consideră personajul său, rasist. Bob răspunde: „O fac fain, o fac cu umor, n-o fac cu ură…nu reprezint nici o fațetă de criminal…”. Alex Stan atașează în continuare secvențele menite să demonstreze că actorul folosește, de fapt, stereotipuri negative în munca sa: „și într-o parte în colțu de sus noi ne-am gândit să punem o cioară, că no, asta ni-i nația…și lângă cioară, punem o vioară, că ala-i vocația”; „am plecat să colectăm…fer fer s-adunăm, cât românii nu-s pe fază, fer, fer, adunăm, când românii nu-i acasă, casa le-o vizităm”; „este mare living-ul, domnule?…intră calu cu tot cu căruță”; „dacă deschizi ușa nu cu cheia, că cu fermoaru, probabil că ești țigan”; „care vrea ceasuri, care vrea parfumuri, care cumperi, care vrei…”; „dacă până la 18 ani ai mai mulți copii decât clase absolvite, ești țigan”; „dacă ai urcat în troleu cu o sumă de bani și ai coborât cu mai multă sumă, ești țigan”; „am trimis puradeii, ba unu la cerșit, ba unu la furat, pe unde este treabă…”. Bob Rădulescu susține că ceea ce ilustrează el nu este altceva decât o „oglindire a realității în care trăim” și că faptul că a „pus lumina” pe comunitatea romă nu ar trebui să fie spus ca ceva peiorativ. În urmă cu 3 zile, Alex Stan mai postează un îndemn: „Acesta este primul val de boicot pe care societatea romă îl lansează împotriva lui Haurențiu. Solicit firmelor să oprească orice fel de colaborări actuale sau viitoare cu @bogdan_bob_radulescu. Pe voi vă îndemn să nu cumpărați nimic produs sau fabricat de cei menționați mai sus… Crezi că Haurențiu este rasist? Uite ce firme trebuie să boicotezi”. În continuare, activistul atașează o listă cu firme ce au plătit promovare către „Haurențiu”, persoane cu care acesta este afiliat direct sau indirect, și persoane care, spune el, nu ar mai trebui urmărite deloc. Actorul Bob Rădulescu are două pagini de Facebook, una personală și una a personajului „Haurențiu”, unde are 487 de mii de urmăritori (cu 200 de mii mai mulți decât pe cea personală). Clujeanul a oferit un răspuns public de pe ambele pagini, ambele răspunsuri devenind subiect de dezbatere – Bob fiind acuzat online că ar fi scris mesajul cu ajutorul inteligenței artificiale. Răspunsul lui Bob „#UmorulUnesteÎn ultimele zile, odată cu lansarea filmului Vecina – filmul, au apărut reacții publice care acuză personajul „Haurențiu” de rasism. Vreau să clarific ferm și deschis câteva aspecte.Ințeleg că unii pot simți disconfort sau chiar o formă de discriminare atunci când văd un personaj inspirat din cultura romă. E firesc să existe sensibilități, mai ales într-o societate în care prejudecățile nu au dispărut complet.Dar resping categoric ideea că Haurentiu ar fi o expresie a rasismului. Intenția mea nu a fost niciodată să jignesc, ci să creez un personaj viu, cu umor, care vorbește despre oameni, nu despre etnii.De-a lungul carierei am interpretat mai multe personaje inspirate din realitatea românească. Printre ele și „Iancsi”, un personaj de etnie maghiară, prin care am vrut să detensionez relațiile dintre români și maghiari: Leacul pentru mahmureală cu Iancsi și Neluțu | Epic Show Criza vârstei de mijloc | Iancsi & Neluțu.Ambele personaje au același scop: să ne ajute să râdem împreună, nu unii de alții.Cred că umorul e una dintre cele mai curate forme de dialog. E diferit să râzi de cineva și să râzi împreună cu cineva. Prima formă rănește. A doua vindecă.Înțeleg că unii aleg să se simtă ofensați de personajul Haurențiu, dar a confunda umorul cu ura e o greșeală. Un actor nu e personajul lui. Un personaj nu e un manifest politic.E o poveste despre oameni, spusă cu empatie, chiar dacă uneori printr-o glumă.Dacă cineva vrea să vadă ură, o va vedea peste tot. Dar dacă te uiți cu bună-credință, o să vezi că intenția a fost mereu alta: să aduc zâmbet, nu dispreț.Alegerea de a te simți discriminat dintr-un act artistic nu spune ceva despre artist.Spune ceva despre rana din tine. Și poate ar fi mai util să vindecăm rana, nu să blamăm pe cel care face oamenii să râdă.Le mulțumesc celor care înțeleg că un actor se apropie de personaj cu sufletul, nu cu prejudecata. Că pentru a da viață unui personaj, trebuie să-l simți, să-l porți în tine. Așa se nasc rolurile inspirate, ce oferă autenticitate personajelor.Dacă unii s-au simțit răniți, îmi pare sincer rău. Nu acesta e sensul muncii mele. Eu cred în puterea râsului de a apropia, nu de a diviza .Cu respect,Bob”Răspunsul lui Haurențiu„Aven bahtale, shukarii mei! Mo, am auzit că a apărut unul mai mare ca mine la cerșit atenție.Și nu oricum — cu acuze, cu scandal, cu tot tacâmul.Eu cer atenție cu glume. El o cere cu ură.Io nu-s rasist, Alex dragă!Eu iubesc oamenii mai tare decât iubesc piranda!Rom, român, ungur, sas — dacă râde cu mine, e fratele meu.Eu nu discriminez, eu distribui glume. Și le dau la toți în porții egale!Cine caută ură în ce fac eu, sigur a venit flămând de atenție, nu de adevăr.Haurențiu nu-i despre ură. E despre viață, cu tot cu râs și nebunie.Că, sincer, viața fără râs e ca sarmaua fără varză — tristă rău.#Haurențiu #FărăUra #CuRâs #RespectPentruToți #CerșetoriDeAtenție”Răspuns la răspuns la răspuns…Bogdan Burdușel, un alt activist rom cunoscut pe rețelele de socializare, cu 9 mii de urmăritori, s-a alăturat discuției în urmă cu câteva zile, comentând răspunsul lui „Haurențiu” la acuzațiile aduse: „ChatGPT s-a infratit cu Haurentiu si l-au facut cersetor pe @alexstanroma. Alex Stan a început o campanie prin care cerea boicotul acestor 2 mari actori ai României. Ce-i răspunde „Haurențiu”? Că-i cerșetor, mă frate… Deci omul, Bob Rădulescu, ce câștigă bani și expunere și face reclame nemarcate, îi spune unui activist rom că e cerșetor… dacă mai aveați vreo întrebare despre cât de tare îi pasă de comunitatea romă, lui Bob Rădulescu”. Între timp, pe internet a circulat și video-ul postat de Mircea Bravo, care ilustra un grup de etnie romă, care aștepta la coadă la Cinema City, pentru a vedea filmul „Vecina”. În video, Mircea îi întreabă pe bărbați ce părere au despre personajul „Haurențiu” și dacă s-au simțit în vreun fel jigniți de acesta. Aceștia s-au declarat admiratori al personajului și a lui Bob: „Îl iubim pe Haurențiu, îi lideru’ nostru, personaju’ nostru”; „Apreciem și încurajăm! Alții care mimează nu ne știu interioru’”; „Îi gabor de-al nostru”; „Ne place de Haurențiu, joacă natural”. Există voci care au susținut că filmulețul ar fi fost regizat de Mircea și voci care au contracarat: (către unul dintre activiști) „Părerea ta de rom contează, dar a lor nu? Cum vine asta?”; „Dar de unde până unde ne cer nouă socoteala ne-romii în comentariile astea și în general, oricum, pe temele existentei noastre. Nu toate subiectele sunt pentru voi. Și în mod cert nu sunteți voi reperul centra!”. Personajul lui Bob a creat o dezbatere amplă și complexă, care a împărțit în două românii de romi, românii de români și romii de romi, creând dispute chiar și în interiorul comunității rome. Iar un scandal online nu e niciodată complet fără comentariile internauților, de aceea menționăm că au existat sute de comentarii pozitive la adresa actorului, dar și sute de comentarii negative. M-ai făcut să înțeleg etnia în cauză!„Haurențiule dragă, tu m-ai făcut să înțeleg mai bine etnia în cauză. Nu aș putea spune că am ajuns să o îndrăgesc, însă am ajuns să nu mă mai gândesc cu „rasism” la ea. Ca și mine sunt convins că mai sunt și alți urmăritori de-ai tăi”.Am fotografie cu Haurențiu în living!„Mi-e așa de tare îmi place personajul, încât am o fotografie cu mine și el înrămată, care tronează în living. Până și soțul e super de-acord!”Ați fi putut colabora…„Pe mine mă întristează când oameni faini ajung să fie la cuțite…mie mi-au plăcut câteva postări ale respectivului domn și chiar mă gândeam ce materiale faine ați putea face împreună – cred că aici și-a spus cuvântul și diferența între generații și o anumita înverșunare implicită. Sunt convins că s-ar putea ajunge la echilibru dacă ar exista deschidere spre comunicare și o oarecare pilire a intransigentelor. Parafrazându-l pe Seinfeld – în era corectitudinii politice nu mai este loc de umor. Și eu cred că nu ne dorim și nu suntem pregătiți să renunțăm la umor”. Adaptare și supraviețuire culturalăDeși discuția ar putea fi dusă până în vremurile de teroare în care, timp de 500 de ani, romii au fost sclavi pe teritoriul României de azi, din păcate, copii români nu învață despre asta la școală. Nu învață despre cum romii sunt și astăzi discriminați atât la școală, cât și la locul de muncă, atât pe stradă, cât și pe internet. Zilele acestea, pe lângă invitația controversată la boicot, un comentariu de pe Facebook explică, pe un ton mai temperat, contextul și riscurile interpretării unui personaj etnic rom, dintr-o perspectivă sociologică și istorică: „Fenomenul ilustrat în acest tip de conținut comic nu este unul izolat, ci face parte dintr-un mecanism mai amplu prin care societățile normalizează discriminarea și o transformă într-o formă de divertisment acceptabil. Când o categorie socială istoric marginalizată devine obiectul glumelor, nu asistăm doar la o expresie a „umorului egal distribuit”, ci la o reproducere a unei ierarhii simbolice în care unii pot râde, iar alții devin materialul râsului.Umorul nu este niciodată neutru. El funcționează în interiorul unor relații de putere și reflectă pozițiile sociale ale celor care îl produc și ale celor despre care se glumește. Sociologic vorbind, doar grupurile dominante își pot permite să spună „glumim cu toții la fel”, pentru că nu simt greutatea istoriei care apasă pe ceilalți.Un alt efect subtil, dar grav, este internalizarea stigmatului: comunitățile discriminate ajung, în timp, să adopte și să reinterpreteze imaginea peiorativă impusă asupra lor, ca formă de adaptare și supraviețuire culturală. Astfel, membrii unei comunități ajung uneori să râdă împreună de propriile caricaturi – nu pentru că acea imagine e inofensivă, ci pentru că refuzul ei ar presupune o confruntare cu propria durere și marginalitate. Discuția nu e despre intenții, ci despre efecte. Chiar și cea mai bine intenționată glumă poate contribui la perpetuarea unor structuri de excludere, dacă reproduce fără reflecție simbolurile și limbajul discriminării. Râsul poate fi un instrument al libertății, dar și al dominației — iar diferența dintre ele o face întotdeauna conștiința contextului istoric și social”.