·
M Mesagerul
Actualitate

Autoturism condus de o șoferiță beată, răsturnat în șanț, în Livezile! Trei persoane, printre care un copil, transportate la spital

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
La locul accidentului au intervenit două echipaje de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă. În accident au fost implicate trei persoane, care, potrivit ISU Bistrița-Năsăud, au fost găsite conștiente și cooperante, ieșite din autoturism. Ulterior au fost transportate la spital. Una dintre victime este un copil de aproximativ 9 ani. „În urma accidentului doi adulți cu politraumatisme și un copil în vârstă de aproximativ 9 ani ce prezenta un traumatism cranian si fractură la gleznă au fost transportați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, a precizat sursa citată.Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier. „La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de o femeie de 36 de ani, din Zoreni a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apei pluviale.În urma accidentului atât femeia cât și doi pasageri din același autovehicul au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.Testarea cu aparatul etilotest a șoferiței a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să-i fie recoltate la spital mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

La curent cu ultimele articole