·
M Mesagerul
Actualitate

Autoturism condus de un bistrițean, răsturnat pe Calea Turzii, la ieșire din Cluj-Napoca! O femeie a ajuns la spital

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul acestei dimineți la un accident rutier petrecut la ieșire din municipiul Cluj-Napoca, înspre localitatea Feleacu.„La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, unde au găsit un autoturism răsturnat pe plafon în afara părții carosabile, fără persoane încarcerate în acesta.Două persoane au fost consultate de către echipajul SAJ, dintre care o femeie, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Conform primei evaluări aceasta era în stare de conștiență și cooperantă”, a transmis ISU Cluj.Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a petrecut în jurul orei 08.20, autoturismul condus de bărbatul din Bistrița-Năsăud fiind singurul implicat în evenimentul rutier.„Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat de 31 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un autoturism din direcția municipiului Cluj-Napoca spre municipiul Turda, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând pe sensul opus de mers, părăsind partea carosabilă și ulterior răsturnându-se.În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei de 45 de ani, pasager în autovehicul.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Femeia de 45 de ani a fost transportată la unitatea spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale”, a transmis sursa citată.În continuare, se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului.

La curent cu ultimele articole