Vârsta înaintată, dar și problemele de sănătate și-au spus cuvântul la scurt timp după ce Andras Alexandru a fost încarcerat pentru fapta de omor. Starea lui de sănătate s-a degradat și mai tare, astfel că a cerut o întrerupere a pedepsei.Cererea a fost depusă de Andras în noiembrie anul trecut pe rolul Judecătoriei Bistrița, dosarul fiind declinat ulterior Tribunalului Bistrița-Năsăud, instanța care a pronunțat sentința de condamnare.La cerere a fost atașat un referat al Penitenciarul Spital Dej, unde a fost internat o bună perioadă de timp, din care reiese că bătrânul Andras suferă de mai multe boli grave, unele fiind pulmonare și cardiovasculare, dar nu numai.Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către specialiștii de la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru a se stabili cu exactitate care sunt afecțiunile de care acesta suferă, dacă poate fi tratat în reţeaua sanitară a penitenciarelor sau se impune întreruperea pedepsei pentru tratament în unităţi sanitare „civile”.După ce expertiza a fost finalizată și a ajuns la dosar, instanța a decis să admită cererea lui Andras Alexandru. Pedeapsa va fi însă întreruptă pentru o perioadă de trei luni. Conform legii, dacă este cazul, aceasta poate fi prelungită ulterior.“În baza art. 592 Cod procedură penală raportat la art. 593 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 589 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul A.A., în prezent deţinut în Penitenciarul Bistriţa, şi pe cale de consecinţă:Dispune întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor, faptă prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, cu reținerea art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentința penală nr. 114/F/2024 din data de 10.12.2024 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin decizia penală nr. 168/A/2025 din data de 05.02.2025 a Curţii de Apel Cluj, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 204/2025 din data de 05.02.2025, deocamdată pe o perioadă de 3 luni.În baza art. 592 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 590 alin. 1 Cod procedură penală, pe perioada întreruperii executării pedepsei, petentul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depășească limita teritorială a României; b) să ia legătura cu organul de poliţie desemnat, respectiv Poliţia Oraş Beclean din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, de îndată ce va fi pus în libertate pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat; c) să nu schimbe locuinţa fără informarea prealabilă a Tribunalului Bistriţa-Năsăud; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; e) să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul medical.În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu (…), în sumă de 377 lei, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, potrivit art. art. 593 alin. 3 Cod procedură penală. În baza art. 592 alin. 3 Cod procedură penală, contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare”, a decis Tribunalul Bistrița-Năsăud, în data de 11 februarie.Sentința instanței nu a fost contestată, deocamdată, de către procurori.Alexandru Andras a făptuit crima într-o seară de la începutul lunii iunie 2024, după ce când fiul lui s-a întors acasă beat criță. Bătrânul s-a supărat foarte tare și a început să-l certe, reproșându-i că își cheltuie banii pe alcool și nu pe cele trebuincioase în gospodărie. Într-o primă fază, Andras jr. a mers în camera sa, însă după vreo două ore a apărut în holul casei cu o sticlă de bere, astfel că atunci când bătrânul a dat iar ochii cu el, scandalul s-a reluat.În timp ce se certau, Andraș jr. și-a amenințat tatăl cu moartea, astfel că bătrânul, care era în bucătărie, a pus mâna pe un cuțit și a lovit. Nu doar o dată, ci de două ori. Ambele lovituri au fost însă fatale, Andraș jr. fiind înjunghiat prima dată în inimă, iar mai apoi în plămân. Când și-a dat seama ce a făcut, bătrânul a ieșit afară din locuință și a dat alarma printre vecini ca să cheme o ambulanță.După comiterea faptei, Alexandru Andras a fost arestat preventiv, iar două luni mai târziu, respectiv în august 2024, el a fost trimis în judecată. Procesul în instanță a decurs foarte repede, în condițiile în care bărbatul și-a recunoscut fapta încă din momentul în care a fost reținut.Astfel, în decembrie 2025, bătrânul Andras a fost condamnat de Tribunalul Bistrița-Năsăud la 5 ani de închisoare cu executare.Procurorii nu au fost de acord cu pedeapsa mică aplicată inculpatului și au atacat sentința instanței de fond la Curtea de Apel Cluj.Judecătorii instanței superioare au respins însă, în februarie 2025, apelul formulat de procurori, instanța ținând cont de vârsta înaintată, dar și de starea precară de sănătate a acestuia.“Prima instanţă i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsă pe care o considerăm judicios individualizată raportat la limitele speciale de pedeapsă, la împrejurările săvârşirii faptei şi la persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o conduită constant sinceră pe parcursul procesului penal. Este adevărat că fapta a fost comisă cu intenţie directă, ceea ce ar putea reprezenta un argument pentru majorarea pedepsei.Este la fel de adevărat este că inculpatul are o vârstă foarte înaintată, de 74 de ani, având o stare de sănătate precară, astfel cum instanţa a putut constata nemijlocit, din modul în care s-a prezentat în sala de judecată. În acest context, severitatea pedepsei închisorii care nu poate fi executată decât în regim privativ de libertate va fi resimţită mai acut de către inculpat, motiv pentru care apreciem că este judicios individualizată”, au motivat decizia luată judecătorii de la Curtea de Apel Cluj.