\
·
M Mesagerul
Actualitate

Biciclist din Bistrița, găsit mort între Teaca și Ocnița

A Scris de Administrator
Astăzi, în jurul orei 11.00, a fost sesizat prin 112 faptul că pe Drumul Județean 173, între localitățile Teaca și Ocnița, o persoană a căzut și se află în stare de inconștiență, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.„La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Bistrița, iar ca urmare a primelor verificări efectuate a reieșit faptul că acesta se deplasa pe bicicletă și, la un moment dat, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe acostament. Din păcate, bărbatul a decedat„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.În cauză urmează a fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

La curent cu ultimele articole