\
·
M Mesagerul
Actualitate

Bistrițean condamnat de Tribunalul BN pentru delapidare și fals informatic! Firma păgubită cere o sumă de 5 ori mai mare decât au stabilit procurorii

A Scris de Administrator
Bogdan M. a fost angajatul SC Elit Romania Piese Auto Originale SRL în perioada 15.01.2020-16.11.2021 pe post de gestionar depozit. În virtutea acestui post, bărbatul avea ca atribuții principale asigurarea gestiunii fizice a stocului de marfă, operarea în stoc a mișcărilor de marfă, păstrarea documentelor justificative legate de stocuri, participarea efectivă la operațiunile de încărcare/descărcare marfă, utilizarea softului de gestiune și scanner-ul respectând procedurile interne, etc.De asemenea, la nivelul de responsabilități, legat de Registrul de casă apare ca și responsabilitate facturile care trebuie ștampilate și semnate, trebuie să aibă tipărită ora emiterii și denumirea în clar a numelui clientului precum și datele de identificare a acestuia. Facturile (exemplarul care se întoarce de la client) trebuie să conțină semnătura de primire a clientului și ștampila acestuia.Totodată, el avea drept de acces în sistemul informatic Microsoft Dynamics NAV destinat emiterii facturilor fiscale, fiind titular al unui cont ale cărui credențiale erau confidențiale și se actualizau lunar.Ajutat de condițiile de muncă, și-a băgat în buzunar aproape 14.000 leiEi bine, acest acces la sistemul informatic, i-a ușurat “munca”. Timp de lună, mai precis în perioada octombrie – noiembrie 2021, Bogdan M. a ridicat din depozit mai multe piese și consumabile auto, pe care le-a vândut unor persoane fizice neidentificate, au arătat procurorii în rechizitoriu. Valoarea totală a produselor însușite de angajatul firmei ilfovene s-a cifrat la aproape 13.936 lei. Omul a încercat să-și acopere urmele întocmind nu mai puțin de 50 de facturi false, în care marfa apare ca fiind livrată unei firme din Bistrița, care activează în domeniul brokerajului de asigurări. Unele facturi au fost emise în zile consecutive, alte la interval de 2 sau trei zile, chiar și câte două sau trei în aceeași zi.Bineînțeles, toate facturile au fost înregistrate în contabilitatea firmei, astfel că la un moment dat, când banii nu au intrat în conturi de la pretinsul cumpărător, a fost descoperită și fapta gestionarului. A urmat se pare și un inventar, moment în care s-a descoperit o lipsă în gestiune de aproape 79.000 lei, din care angajatul prins cu mâța-n sac a returnat, la acel moment 1.500 lei. Drept urmare, conducerea firmei ilfovene a depus plângere penală și l-a dat pe Bogdan M. pe mâna procurorilor, în februarie 2022 și s-a constituit parte civilă cu suma 77.441 lei.Inițial, Bogdan M. a fost acuzat de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. După ce ancheta a avansat, procurorii au dispus încadrarea juridică a faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată în infracțiunea de fals informatic.Și-a recunoscut faptele și a primit o pedeapsă cu suspendareDupă mai bine de doi ani de cercetări, bărbatul a fost trimis în judecată, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistrița, în mai 2024. În camera preliminară, rechizitoriul a primit undă verde chiar la primul termen, care a avut loc abia în septembrie 2024.Dacă în timpul anchetei, inculpatul a uzat de dreptul la tăcere, la trei luni după ce s-a încheiat camera preliminară, însă când încă nu începuse judecata pe fond, acesta a depus la dosar o declarație notarială prin care a arătat că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor, astfel cum s-a reţinut în rechizitoriu, și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată. Cererea i-a fost admisă de instanță, astfel că prima sentință a fost pronunțată repede, în aprilie anul acesta.Bogdan M. a fost condamnat pentru delapidare la 1 an şi 6 luni închisoare, iar pentru fals informatic la un an de închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 10 luni de închisoare, nu cu executare, ci cu suspendare sub supraveghere.“Analizând latura obiectivă a infracţiunii de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. 1 Cod penal şi de fals informatic, prev. de art. 325 din Codul penal, instanţa reţine că elementul material constă în acțiunea inculpatului de scoatere a bunurilor din sfera patrimonială a persoanei vătămate şi producerea unei pagube acesteia, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.Analizând latura obiectivă a infracţiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din Codul penal, instanţa reţine că elementul material constă în acțiunea inculpatului de a introduce fără drept în sistemul informatic Microsoft Dynamics NAV destinat emiterii facturilor fiscale, date informatice necorespunzătoare adevărului, respectiv a întocmit un număr de 50 facturi fiscale în care a atestat operațiuni comerciale fictive cum că a vândut produse către clientul SC (…) SRL, deși, în realitate, clientul nu achiziționase respectiva marfă, facturi care au fost înregistrate în contabilitatea societății producând astfel consecințe juridice. Urmarea imediată constă consecinţele juridice produse astfel şi starea de pericol pentru încrederea publică referitoare la înregistrările efectuate de către o societate comercială în evidenţele contabile, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.La individualizarea judiciară a pedepsei, raportându-se la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, reduse cu o treime, conform prev. art.  396 alin. 10 Cod de procedură penală şi ţinând cont cu prioritate de criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, instanţa va avea în vedere pericolul social concret al faptei şi circumstanţele în care s-a comis aceasta, aşa cum rezultă din starea de fapt descrisă mai sus, conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal (a recunoscut săvârşirea faptei), nivelul de educaţie, vârsta, situaţia familială şi socială, astfel cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală şi înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar (studii medii, necăsătorit, fără obligații militare, în prezent este angajat la SC. (…) SRL ca şi montator structură.Astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar, inculpatul nu figurează cu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală.Ținând seama de toate aceste criterii favorabile şi defavorabile inculpatului, instanţa reţine că pedeapsa stabilită este proporţională cu gravitatea faptelor comise şi corespunde cerinţelor asigurării împlinirii dublului scop – educativ şi represiv al sancţiunii.Având în vedere circumstanţele persoanele ale inculpatului, precum şi faptul că şi-a exprimat consimţământul cu privire la efectuarea unei munci în folosul comunităţii, instanţa apreciază că, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei stabilite nu se impune ca aceasta să fie executată în regim privativ de libertate, scopul pedepsei putând fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie. Ca atare, fiind îndeplinite condiţiile impuse de dispozițiile art. 91 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal, va stabili un termen de supraveghere de 3 ani”, se arată în motivarea instanței.Totodată, inculpatul este obligat ca, pe perioada termenului de supraveghere, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Șieu Măgheruș, sau în cadrul unui locaș de cult din comunitate.De asemenea, instanța a dispus desființarea în totalitate a celor 50 facturi întocmite în fals de către inculpat şi înregistrate în evidenţele contabile ale societății la care acesta a fost angajat.A achitat și paguba. Firma cere însă peste 77.000 leiÎn ceea ce privește latura civilă, instanța a stabilit că prejudiciul cauza de inculpat firmei se cifrează la doar 13.936 lei, conform facturilor fiscale întocmite în fals existente la dosar, și nu la 77.441 lei.Totodată instanța a constatat că inculpatul a achitat firmei prejudiciul de 13.936 lei, încă de acum doi ani, când dosarul se afla încă în anchetă pe masa procurorilor.“Conform facturilor fiscale întocmite în fals, prejudiciul creat de inculpat persoanei vătămate prin comiterea infracţiunilor (totalitatea bunurilor însușite pe nedrept de inculpat – piese auto, consumabile auto: ulei, filtre, bujii, ștergătoare etc.) se ridică la suma de 13.935,99 lei.Astfel, se va constata că prejudiciul suferit de partea civilă se limitează la suma de 13.935,99 lei.Totodată, instanţa constată că inculpatul a făcut dovada achitării către partea civilă SC Elit Romania Piese Auto Originale SRL a sumei totale de 13.935,99 lei, reprezentând prejudiciu dosar nr. (…)/P/2022, conform chitanţelor emise de către Societatea Elit Romania Piese Auto Originale SRL în data de 17.07.2023 şi 12.10.2023.În aceste condiţii pentru diferenţa de sumă până la 78.940,74 lei, va fi respinsă acțiunea civilă ca neîntemeiată”, se arată în motivarea Judecătoriei Bistrița.Sentința nu a fost definitivă, astfel că a fost atacată la Curtea de Apel Cluj de partea civilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe în luna mai anul acesta, însă primul termen în cauză a fost stabilit abia în luna octombrie, când judecată a fost amânată din cauza protestului magistraţilor. Al doilea termen a avut loc chiar zilele trecute, când instanța a anunțat că va pronunţa (teoretic) sentința în data de 30 decembrie.

La curent cu ultimele articole