\
·
M Mesagerul
Actualitate

CEDO desființează CSM în cazul Dănileț România plătește pentru sancțiuni abuzive aproape 10.000 de euro

A Scris de Administrator
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis luni hotărâre irevocabilă prin care România este sancționată pentru abuzul CSM împotriva lui Cristi Dănileț fost magistrat clujean. Decizia Marii Camere (17 judecători) a fost luată cu 10 voturi pentru 7 împotrivă și nu mai poate fi contestată.Decizia CEDO intervine într-un moment extrem de delicat pentru justiția din România, marcat de controversele generate de documentarul „Justiție Capturată” (Recorde), care a împărțit profund sistemul judiciar. Aproape 900 de magistrați, printre care și Cristi Danileț, au semnat un apel comun de solidaritate cu colegii lor care au depus mărturie în cadrul documentarului. În același timp, conducerile unor instituții-cheie – Curți de Apel, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) – au acuzat existența unui plan de decredibilizare și destabilizare a justiției.Hotărârea CEDO este considerată una de referință și în contextul zecilor de dosare de cercetare disciplinară declanșate în ultimii ani de Inspecția Judiciară pentru așa-numitul „delict de opinie”.În motivarea deciziei, Curtea de la Strasbourg a arătat că nu au existat „motive pertinente și suficiente” pentru sancționarea fostului judecător de către CSM, sancțiune aplicată pentru două postări publicate pe Facebook. Cristi Danileț fusese sancționat disciplinar cu diminuarea salariului cu 5% timp de două luni.Fostul judecător a atacat sancțiunea la CEDO după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia CSM. În februarie 2024, CEDO i-a dat câștig de cauză, însă Guvernul condus de Marcel Ciolacu a decis să atace hotărârea. Demersul a fost realizat prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, condus la acel moment de Luminița Odobescu. Decizia pronunțată acum de Marea Cameră confirmă hotărârea inițială și este definitivă.În motivarea publicată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat explicit importanța libertății de exprimare pentru magistrați în situații excepționale:„Curtea consideră că sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului a constituit o ingerință în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare al acestuia”, a arătat CEDO.De asemenea, instanța de la Strasbourg a reamintit un principiu esențial pentru funcționarea statului de drept:„Curtea reamintește că judecătorii au dreptul, atunci când democrația sau statul de drept sunt grav amenințate, să se exprime public cu privire la aspecte de interes general. Declarațiile făcute într-un astfel de context beneficiază, în general, de un nivel ridicat de protecție.”Decizia CEDO consolidează jurisprudența europeană privind libertatea de exprimare a magistraților și ridică semne de întrebare serioase cu privire la modul în care sunt utilizate procedurile disciplinare în justiția română, în special atunci când acestea vizează opinii critice față de funcționarea sistemului.Sursa: investigatoria.ro

La curent cu ultimele articole