Potrivit agendei publice a CSM, solicitarea de eliberare din funcţie va fi analizată pe 16 octombrie 2025 de Secţia pentru judecători. Udroiu s-a născut pe 20 martie 1977 și, conform declaraţiei de avere din 2024, obținea un venit lunar de aproape 7.000 de euro din activitatea sa la Curtea de Apel Oradea și Înalta Curte, unde fusese promovat în septembrie 2023. După pensionare, legea îi va permite să încaseze o pensie specială reprezentând 80% din media indemnizațiilor și sporurilor din ultimele 48 de luni.Magistratul solicită ieșirea din sistem înainte ca reforma pensiilor magistraților să intre în vigoare – o reformă ce urmează să fie analizată de Curtea Constituțională pe 20 octombrie. Noua lege prevede că pensia nu va mai putea depăși 70% din venitul net lunar avut la finalul carierei.Înainte de a fi avansat la Înalta Curte, Mihail Udroiu a fost consilierul fostei șefe DIICOT, Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare pentru favorizarea infractorului și stabilită în Italia. Cei doi au avut și o relație personală apropiată, fiind legați prin intermediul cununiei – familia Udroiu este fină de cununie a Alinei Bica.În trecut, Udroiu s-a aflat în atenția publică după ce a fost menționat într-un document intern al DNA publicat de Robert Turcescu în 2014, în contextul unei acuzații de trafic de influență. Documentul indica faptul că judecătorul ar fi acceptat promisiunea unei excursii în Dubai din partea lui Bogdan Buzăianu, cunoscut ca „băiat deştept” al sistemului energetic, pentru obținerea unui document de la DIICOT referitor la dosarul Hidroelectrica. În final, procurorii au clasat acuzația.De-a lungul anilor, Mihail Udroiu a avut un rol important în câteva dosare de mare vizibilitate. El a fost cel care a înclinat balanța într-un complet de divergență, anulând condamnarea de 8 ani de închisoare pentru fostul președinte al Consiliului Județean Bihor, Alexandru Kiss, acuzat de primirea unei mite de 4 milioane de euro. Decizia s-a bazat pe motive procedurale, iar dosarul s-a prescris ulterior. Tot Udroiu s-a regăsit și în completul care a respins cererea DIICOT de arestare a suspecților din dosarul Nordis, printre care Laura Vicol și Vladimir Ciorbă. În trecut, Laura Vicol a fost avocata Alinei Bica, fapt care a readus în atenție legăturile vechi dintre aceștia.Magistratul a făcut parte din completul care, pe 13 octombrie 2025, a pronunțat achitarea fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Potrivit informațiilor oficiale, o colegă din complet, judecătoarea Francisca Vasile, ar fi considerat că existau probe suficiente pentru condamnare și pentru confiscarea a peste 3 milioane de lei, însă opinia acesteia nu a prevalat.Judecătorul Udroiu, alături de Lia Savonea, a decis în 2024, definitiv, restituirea pentru a doua oară a dosarului „Revoluției” către Parchetul Militar. De asemenea, a participat la pronunțarea unei decizii controversate a Înaltei Curți referitoare la infracțiunea de cămătărie, stabilind că poate fi confiscat doar câștigul obținut, nu și suma împrumutată – hotărâre criticată de organizații anticorupție și specialiști în drept penal.Dincolo de activitatea profesională intens mediatizată, Mihail Udroiu s-a remarcat și prin poziţiile sale conservatoare în raport cu dreptul european, contestând supremația legislației Uniunii Europene asupra celei interne, așa cum este prevăzut în tratatele ratificate de România.Potrivit unei investigații realizate de Presshub, judecătorul Udroiu și soția sa, Delia Udroiu, de asemenea magistrat, dețin o avere considerabilă. Cuplul are în proprietate 10 terenuri, dintre care trei agricole însumând peste 41.700 de metri pătrați și șase terenuri intravilane cu o suprafață totală de 2.200 metri pătrați, situate în Oradea. Mai multe dintre aceste proprietăți au fost dobândite prin donații. În 2024, Udroiu a alipit trei apartamente într-un singur imobil cu o suprafață de 161 metri pătrați, în timp ce soția sa a primit prin donație un alt apartament de 46 metri pătrați. În total, familia deține nouă imobile în Oradea – o casă de locuit de 350 de metri pătrați și mai multe apartamente, dintre care unele au fost primite tot prin donații.Colecția de bijuterii, ceasuri, genți de designer și un tablou de pictor contemporan deținut de familia Udroiu este estimată la 75.000 de euro. În ultimul an, cei doi au deschis două conturi noi, cu depozite de 110.000 de euro și 13.000 de lei, iar în conturi mai vechi păstrează aproximativ 458.000 de lei și 30.000 de euro.Ieșirea timpurie a lui Udroiu din magistratură atrage atenția și prin contextul economic și juridic special – o decizie venită exact înaintea reformei care ar putea reduce semnificativ pensiile magistraților, dar și pe fondul unei cariere marcate de decizii sensibile și conexiuni mediatizate în sistemul judiciar românesc.Sursa: G4MediaCitește și: