CFR a scos la licitație studiile pentru reparațiile viaductului dintre Telcișor și Fiad, care face parte din ruta Salva – Sighetu Marmației. Pentru expertiza tehnică și documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), CFR a alocat nu mai puțin de 1,5 milioane de lei.Data limită până la care firmele pot să depună oferte la licitație este 28 august, urmând ca evaluarea tehnică și financiară să aibă loc în a doua parte a lunii noiembrie. Urmează apoi o nouă licitație pentru lucrări, astfel că lucrările vor putea începe cel mai devreme în a doua parte a anului viitor.Viaductul respectiv are o lungime de peste 100 de metri și a fost construit, în etape, începând cu anul 1939. A fost dat în exploatare în anul 1949. Înălțimea deasupra văii a viaductului este de aproximativ 13 metri.„Viaductul prezintă degradări are betonului, ca urmare a infiltrațiilor, scurgerii apei și fenomenelor de îngheț-dezgheț, în special la culeea Telciu, care prezintă degradări severe ale betonului, cu zone dislocate și erodate și aripa deplasată aproximativ 30 de cm în aval. Totodată, viaductul are cuva de balast colmatată și gurile de scurgere înfundate”, se arată în caietul de sarcini a licitației.Viaductul – un real pericol public! CFR îl ține sub observație permanentăPotrivit aceluiași document, în momentul de față, viaductul este ținut permanent sub observație, luându-se măsuri de protecție constant. Printre ele se numără reducerea vitezei de circulație la 15 km/h, măsură luat în toamna anului trecut, ca urmare a deplasării martorilor montați la partea superioară și inferioară a parapetului trotuarului. De asemenea, nu se mai emit aprobări pentru transporturi excepționale care depășesc sarcina pe osie și sarcina pe metru liniar din primăvara anului trecut. În 18 martie anul trecut a fost restricționată dubla tracțiune pe viaduct și a fost instituită urmărirea specială cu verificare a integrității viaductului înaintea și după trecerea fiecărui tren, începând cu data de 12 noiembrie 2024.„Datorită stării avansate de degradare a viaductului a fost introdus un pod provizoriu G22 pentru a descărca zona dislocată la culeea Telciu și stabilită restricția de viteză de 10 km/h de la km 16+200 la km 16+400 , în perioada 9-11.12.2024. Linia este ținută permanent sub observație și corespunde din punct de vedere SC pentru viteza de circulație existentă. Evoluția degradărilor viaductului de la km 16+303 este imprevizibilă și în funcție de evoluția stării acestuia se vor lua măsuri progresive de asigurarea siguranței circulației trenurilor conform instrucțiilor în vigoare pentru evitarea accidentelor și evenimentelor feroviare sau chiar interzicerea circulației, până la finalizarea reabilitării viaductului”, se mai arată în caietul de sarcini.Expertiza tehnică ce va fi făcută de firma câștigătoare a licitației va avea o perioadă de valabilitate de 5 ani. Concluziile acestei expertize trebuie să fie clare și explicite și vor evidenția lucrările necesare a se efectua pentru aducerea structurii la parametrii tehnici de funcționare în vederea desfășurării circulației în condiții normale.Pe baza concluziilor și recomandărilor din raportul de expertiză tehnică se va elabora DALI care va fi însușit de către expertul tehnic, din punct de vedere al respectării soluțiilor și măsurilor propuse.„Estimarea costurilor de investiție se va face pe baza investigațiilor și a studiilor efectuate, a analizei de piață a resurselor tehnico-materiale și umane, a indicilor de cost utilizați și confirmați pentru lucrări similare și va lua în considerare soluții tehnice definite în cadrul activităților de proiectare, astfel încât să determine un cost de realizare al investiției realist, cât mai apropiat de costul efectiv de realizare a investiției”, spune caietul de sarcini.Deși abia acum s-a organizat licitație pentru studiile necesare reparațiilor, suma vehiculată la finalul anului trecut pentru aceste lucrări era de 5 milioane de euro. Adunarea Generală a Acționarilor CFR SA a aprobat în toamna anului trecut programul de investiții finanțate din surse proprii. Atunci a fost prinsă în buget și suma de 1,5 milioane de lei, necesară acestor studii.Ruta Salva –Sighetul Marmației, pe cât de spectaculoasă, pe atât de degradată!Ruta Salva – Vișeul de Jos – Sighetu Marmației se întinde pe 140 de kilometri și prezintă o complexitate deosebită, datorită faptului că este vorba despre un traseu montan, cu poduri și podețe feroviare, viaducte și tuneluri. Pe o distanță de 12,5 kilometri, între Dealu Ștefăniței și Fiad este o pantă destul de serioasă.În prezent, doar CFR Călători mai operează această rută, cu garnituri de tren care au în compunere locomotivă diesel electrică și 3-4 vagoane. Din cauza dificultății și complexității traseului, doar locomotivele diesel electrice de 2100 CP au capacitățile tehnice necesare pentru operare în condiții normale de circulație pe această rută.„CFR Călători se află în imposibilitatea de a asigura circulația trenurilor de călători în condițiile și constanța unui mers de tren, alt tip de material rulant motor cu tracțiune diesel aflat în parcul de exploatare al CFR Călători nefiind pretabil pentru operarea trenurilor pe acest traseu cu caracteristici dificile de relief și de infrastructură feroviară”, susținea CFR, într-un comunicat de presă, în care anunța că renunță la această rută.Ruta trebuia să se închidă anul trecut în decembrie, deși este una dintre cele mai spectaculoase din țară. 500 de angajați ai CFR urmau să își piardă locul de muncă odată cu renunțarea la această rută. În urma reacțiilor negative apărute după anunțul făcut de CFR, compania feroviară română s-a răzgândit și a păstrat această rută, deși starea sa este cel puțin precară.„Calea ferată 409 Salva– Vișeu de Jos – Sighetu Marmației rămâne deschisă! Și în 2025, această secție de circulație va fi traversată de 5 perechi de trenuri care vor deservi relația Cluj Napoca – Beclean pe Someș – Salva – Vișeu de Jos – Sighetu Marmației! Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a confirmat deja oficial această decizie, anunțând că traseele detaliate pentru anul 2025 sunt în lucru și vor fi publicate odată cu schimbarea Planului de Mers al Trenurilor. Totodată, un alt operator de transport feroviar va efectua probe de parcurs pe această secție, ceea ce va aduce o creștere suplimentară a mobilității și accesului locuitorilor din această zonă”, preciza la final de an, deputatul Daniel Suciu, într-o postare pe Facebook.La începutul acestui an, Antena 1 a făcut un reportaj pe această rută, în zona Romuli, arătând în filmare că locul balustradelor de pe margine a fost luat de câțiva pari putreziți, legați din loc în loc cu sârmă și că structura viaductului din beton de acolo se macină tot mai tare. La fiecare trepidație cauzată de tren cade câte o bucată din viaductele de pe traseu.