·
M Mesagerul
Actualitate

Contractul de proiectare și execuție pentru Parcul Inteligent din Viișoara, semnat! Gabriel Lazany: Pregătim terenul pentru un nou pol de dezvoltare economică și inovare în Bistrița

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
„Prin acest proiect, pregătim terenul pentru un nou pol de dezvoltare economică și inovare în Bistrița”, spune edilul.Potrivit acestuia, în prima etapă vor fi realizate lucrările de infrastructură care vor sta la baza viitorului parc: drumurile de acces în incinta parcului, cu trotuare, rețele edilitare și parcări pentru rezidenți; sistem de iluminat inteligent, eficient energetic și gestionabil digital; parc fotovoltaic pentru producerea energiei verzi; parc de mini-turbine eoliene, pentru completarea surselor regenerabile de energie; parcelarea modulară a terenului, care va permite accesul și dezvoltarea firmelor ce îndeplinesc criteriile de specializare inteligentă.„Această investiție, finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 va fi nucleul unui nou ecosistem economic local, bazat pe tehnologie, sustenabilitate și antreprenoriat”, mai precizeaz Gabriel Lazany.Proiectul, ce va fi amplasat într-o zonă din apropierea cartierului de blocuri sociale din Viișoara, are ca obiectiv crearea unui centru multidisciplinar de inovare, dedicat dezvoltării de soluții tehnologice avansate într-o gamă largă de domenii. Scopul este de a atrage companii și instituții de cercetare, promovând colaborarea interdisciplinară și stimulând inovația în regiunea Nord-Vest a României. În ceea ce privește investiția, în prima etapă, valoarea totală a acesteia (inclusiv TVA) va fi de 25.579.779,34 lei.În etapa a doua, proiectul va include un incubator de afaceri, cu o suprafață construită de 968 mp și o suprafață desfășurată de 1.392 mp. Acesta va include 5 ateliere pentru mentorat, 4 laboratoare, 2 săli de lucru, o sală de ședințe, o zonă open space pentru startupuri, o sală de conferințe și o recepție. Valoarea totală a investiției pentru această etapă va fi de 14.690.282,01 lei (cu TVA).Deoarece proiectul este structurat în etape, accesarea fondurilor se va face pe două axe de finanțare. Valoarea totală a investiției pentru întregul proiect se ridică la 40,2 milioane lei (aproximativ 8 milioane euro).

La curent cu ultimele articole