H.I.S avea anul trecut 16 ani, fusese abandonată de părinți și locuia la căsuțele de tip familial din Podirei. Deși avea 16 ani și teoretic trebuia să fie la liceu, copila era doar în clasa a VII-a și învăța la Centrul de Educație Incluzivă Beclean.Culmea, profesoara agresată, care este și psiholog, nu a fost niciodată profesoara adolescentei. Incidentul, care a trimis dascălul la spital, a avut loc pe holurile centrului, se pare, din senin, fără un conflict prealabil.Dascălul lucra ca profesor de psihopedagogie specială. Adolescenta a împins-o pe profesoară de două ori, izbind-o de perete, apoi a început să o lovească cu pumnii și picioarele.Profesoara ar fi încercat să se apere, împingând-o pe adolescentă. A sunat ulterior la 112, iar la sosirea polițiștilor, adolescenta a continuat să îi înjure și pe aceștia și să le adreseze cuvinte vulgare. De față cu oamenii legii, copila a spus că o va omorî pe profesoara pe care tocmai o atacase.Profesoara mărturisea la acea vreme că n-a avut nicio tangență cu copila anterior incidentului, însă aceasta este agresivă cu tot personalul din centrul de la Beclean și că nu era primul dascăl atacat de adolescentă.„Polițiștii au fost sesizați de către o femeie, profesor în cadrul unei unități de învățământ din Beclean, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de o elevă. În urma sesizării, la locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că eleva de 16 ani, din Beclean, în timp ce se afla la unitatea de învățământ, fără un motiv aparent ar fi agresat fizic cadrul didactic. În urma agresiunii, femeia a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, informa, la acea vreme Inspectoratul de Poliție Județean.Copila, care, potrivit informațiilor de la centrul pe care-l frecventa de 2 ani la momentul incidentului, își inventase o adevărată viață și prezenta semne evidente de mitomanie.Aceasta le povestise profesorilor din centru că are un copil de 3 ani, conceput cu un tânăr care locuise și el la casa de tip familial din Podirei. Potrivit adolescentei, aceasta dăduse naștere fetiței pe când avea doar 13 ani.Despre tatăl fetiței sale, care, se pare, nu exista, adolescenta spunea că este în închisoare, unde ispășește o pedeapsă de câțiva ani. Niciuna dintre aceste variante, pe care le povestise personalului din centrul de la Beclean nu a fost confirmat de către cei din casa de tip familial din Podirei, unde locuia copila.De asemenea, adolescenta se mai prezenta ca fiind „prostituată” de lux, susținând că printre clienții săi se numără personaje influente din Bistrița-Năsăud. În telefon, aceasta ținea mai multe fotografii în ipostaze indecente, pe care adesea le arăta cunoscuților, pentru a-și susține varianta.Tot cu presupusele personaje influente care i-ar fi fost clienți obișnuia să-i „amenințe” pe cei care se luau de ea, susținând că persoanele în cauză aveau să le facă probleme.În ceea ce privește școala, copila era evident scăpată de sub control. Pe lângă ieșirile violente pe care le avea, adolescenta nici nu frecventa Centrul de Educație Incluzivă Beclean. Mai mult, obișnuia să dispară perioade însemnate de timp și de la căsuța de tip familial unde locuia și nimeni nu știa unde se află.Potrivit reprezentanților Centrului de Educație Incluzivă Beclean, copila era încadrată cu deficiențe grave. Copila refuza constant tot ce îi propuneau profesorii centrului, avea un comportament problematic în mod constant, cu vocabular vulgar și agresivitate fizică.Una dintre probleme „adiacente” cauzate de această adolescentă scăpată de sub control era tocmai faptul că cei mai mici din centru, pe care i-a adunat în jurul său, îi imitau comportamentul.Trimisă în judecată după o lună de la incidentIncidentul s-a petrecut în luna aprilie a anului trecut, iar în toamna anului 2025, adolescenta era deja trimisă în judecată pentru lovire și alte violențe. Procesul se judecă la Judecătoria Beclean.Primul termen de judecată a fost abia la mijlocul lunii noiembrie, iar de atunci, cauza a tot fost amânată. Reținută imediat după incident pentru 24 de ore, adolescenta a fost cercetată ulterior sub control judiciar, care a tot fost prelungit pentru câte 60 de zile.Ultima dată, controlul judiciar a fost prelungit pentru încă 60 de zile chiar zilele trecute. În decizia de zilele trecute a Judecătoriei Beclean mai apare un detaliu interesant: există un ordin de protecție pe numele adolescentei, cerut de profesoara agresată, care s-a și constituit parte vătămată în dosarul în care copila este judecată pentru loviri și alte violențe. Copila nu are voie să se apropie mai mult de 10 metri de profesoara pe care a agresat-o:„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatei H.I.C., măsură dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean prin ordonanţa din data de 04.04.2024, dată în dosarul de urmărire penală nr. 323/195/P/2025 şi menţine această măsură pe întreaga durată a cursului judecăţii, dar nu mai mult de 60 de zile. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod de procedură penală, dispune ca pe durata controlului judiciar inculpata să respecte următoarele obligații: – să se prezinte la Judecătoria Beclean, ori de câte ori este chemată; – să informeze de îndată Judecătoria Beclean, cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv la IPJ Bistriţa-Năsăud, Poliţia oraşului Beclean, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemată. În temeiul art. 215 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune ca pe durata controlului judiciar inculpata să respecte următoarele obligaţii: – să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Beclean, sau a Judecătoriei Beclean; – să nu se apropie de persoana vătămată B.E.B., la o distanţă mai mică de 10 metri. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, este soluția dată de Judecătoria Beclean, zilele trecute.