\
·
M Mesagerul
Actualitate

Deputatul bistrițean Andrei Csillag, inițiator al proiectului de lege care vizează completarea legii privind asigurarea obligatorie a locuințelor! Ce daune nu au fost prevăzute în legea actuală

A Scris de Administrator
Proiectul de lege, intitulat Casa Protejată, a fost depus marți la Secretariatul Senatului și a fost inițiat vine în urma unor tragedii petrecute anul acesta în mai multe localități din țară, în urma scurgerilor de gaz.„Având în vedere tragediile din acest an din Rahova, Buftea, Chitila, dar și din Bistrița – orașul meu natal – precum și lipsa de implicare reală a autorităților în sprijinirea victimelor, am considerat că avem obligația morală și instituțională de a interveni legislativ. Scopul nostru este ca această lege să fie completată într-un mod corect, astfel încât toți cetățenii să beneficieze de protecție reală și să știe că, atunci când se produce o nenorocire, nu sunt lăsați singuri.Nu este vorba despre o propunere absurdă sau irealizabilă. Dimpotrivă, este o măsură normală, deja aplicată în alte state europene precum Spania, Germania, Marea Britanie sau Belgia.Modificarea propriu-zisă a legii nu a durat mult, datorită echipei de profesioniști cu care lucrăm, care a reușit să finalizeze rapid forma legislativă. Mai amplu a fost însă stagiul de lobby și de strângere a semnăturilor în Camera Deputaților — un proces care a necesitat timp, dar care a meritat pe deplin”, a notat deputatul bistrițean pe pagina sa de Facebook.Potrivit acestuia, alți 100 de parlamentari din toate partidele au semnat pentru susținerea acestui proiect.„Sperăm ca, în momentul în care legea va intra în sesiunea de vot, acei parlamentari care și-au exprimat sprijinul prin semnătură să îl confirme și prin vot, astfel încât, împreună, să contribuim concret la creșterea siguranței și bunăstării românilor”, a mai precizat Andrei Csillag.

La curent cu ultimele articole