·
M Mesagerul
Actualitate

Doi bărbați din Bistrița-Năsăud, la spital, în urma unui accident în fundătura

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dej – echipajele de la Punctul de Lucru Gherla, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, a intervenit și o ambulanță SAJ.„Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar trei bărbați au primit îngrijiri medicale. Ulterior, doar doi dintre aceștia au fost transportați la spital”, a transmis ISU Cluj.La locul accidentului au intervenit și polițiștii.„Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 36 de ani, din comuna Cornești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns pe DN1C-E576 și nu s-ar fi asigurat corespunzător, intrând în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 39 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.În urma impactului, conducătorul auto de 39 de ani și un pasager din autoturismul acestuia au avut nevoie de îngrijiri medicale.Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

La curent cu ultimele articole