·
M Mesagerul
Actualitate

Doi rodneni, reținuți de polițiști! Au bătut și chinuit un cal

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, ieri, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați, de 44 și 22 de ani, ambii din Rodna.În prezent, cei doi se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de schingiuirea animalelor. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini în care cei doi, în calitate de proprietari ai unor cai și în prezența unui minor, l-au determinat pe unul dintre cai să tracteze o autoutilitară, deși sarcina era vădit disproporționată față de capacitatea fizică a acestuia.„Totodată, calul ar fi fost lovit în mod repetat și împins să depună eforturi peste limitele sale naturale, comportamente susținute și încurajate de mai multe persoane care au asistat la cele întâmplate.În cursul zilei de astăzi, 7 octombrie, cei doi bărbați vor fi prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, în vederea documentării faptelor sub toate aspectele”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

La curent cu ultimele articole