\
·
M Mesagerul
Actualitate

Dosarul în care deputatul bistrițean Andrei Csillag este acuzat de conducere sub influența alcoolului, intră la judecata pe fond

A Scris de Administrator
Deputatul Andrei Csillag, ales anul trecut în Parlamentul României pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT), actualmente neafiliat, a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.În prima etapă, dosarul a intrat în camera preliminară pentru verificarea probatoriului întocmit de procurori, iar în decembrie anul trecut a primit undă verde, după cum a scris Gazeta de Bistrița la acea vreme.VEZI AICIDeputatul bistrițean a depus contestație împotriva deciziei pronunțată de instanța de cameră preliminară, care a fost respinsă astăzi de instanța de control a Înaltei Curți de Casație și Justiție„Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Csillag Andrei împotriva încheierii nr. 545 din data de 11 decembrie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secția penală. Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 04 februarie 2026”, se precizează în minuta ÎCCJ (VEZI AICI).

La curent cu ultimele articole