Dosarul Ioan Oltean vs. George Simion: Jurisprudenţa CEDO nu permite o libertate absolută în exprimarea judecăţilor de valoare! Dacă nu atacă sentința, liderul AUR va trebui să își ceară public scuze

În luna martie a anului trecut, la o zi după ce se încheiase depunerea candidaturilor pentru funcțiile de primari, consilieri locali, președinte de consiliul județean și consilieri județeni, George Simion a acordat postului Radio Someș un interviu, în care l-a atacat în mod direct și suburban pe fostul lider liberal și deputat Ioan Oltean.Nu doar Ioan Oltean a fost atacat în termeni duri de liderul AUR, ci și alți politicieni din Bistrița-Năsăud, în frunte cu Radu Moldovan, care la acel moment era candidatul PSD la președinția Consiliului Județean.Oltean nu mai acceptă să fie denigrat publicEi bine, Ioan Oltean nu l-a iertat pe George Simion și în toamna anului trecut l-a dat în judecată.În cererea de chemare în judecată, fostul politician a cerut instanței să dispună obligarea pârâtului să își ceară scuze publice, precum și la plata de daune morale, în sumă de 1 leu.În document, Oltean a arătat că în data de 28 martie, în cadrul interviului acordat de George Simion la Radio Someș, acesta i-a adus acuzații grave și nefondate, fostul deputat fiind catalogat „mafiot” şi că are „relaţii mafiote”, că „taie pădurile” și că „a furat ţara”.Ioan Oltean a subliniat că legea reglementează ocrotirea personalităţii umane și orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică. De asemenea, Constituția prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.“Mai relatează reclamantul faptul că fiecare persoană are o imagine publică ce trebuie protejată. Că acesta nu a fost niciodată condamnat pentru vreo faptă penală, chiar dacă împotriva sa adversarii politici au încercat să îi fabrice dosare penale, însă instituţiile statului şi-au făcut treaba cu corectitudine. Învederează instanţei că nu mai acceptă să fie denigrat public pentru fapte imaginate de unele persoane. Imaginea sa publică este importantă pentru acesta, aşa cum este importantă pentru toată lumea. Ca nivel intrapersonal, arată că i-a produs o suferinţă psihică. Legea protejează nu doar ceea ce se vede, ci şi ceea ce persoana simte.Relaţiile interumane vizează dreptul şi obligaţia oamenilor de a le fi respectate şi, în mod corelativ, de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale semenilor lor. Aceasta înseamnă, pe de o parte, atât o obligaţie pozitivă, cât şi una negativă din partea statului, respectiv obligaţia de intervenţie în sprijinul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, abţinerea de la afectarea acestora, iar, pe de altă parte, o obligaţie negativă din partea cetăţenilor, de a se abţine de la săvârşirea unor acţiuni de natură să afecteze drepturile şi libertăţile altor cetăţeni.Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, demnitatea umană este o valoare supremă, inviolabilă, inalienabilă şi izvor, alături de dreptul la libera dezvoltare a personalităţii, a tuturor drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor constituţionale. Curtea a calificat demnitatea umană ca fiind un drept fundamental, o valoare supremă a statului, şi are forţă juridică obligatorie.Dreptul la libera exprimare are nişte limite trasate de art. 14 şi 15 Cod civil: 1. legea şi morala; 2. buna-credinţă; 3. limitele dreptului.Libertatea de exprimare nu trebuie să aducă prejudicii demnităţii, onoarei, vieţii particulare sau dreptului la propria imagine.Dauna morală este un prejudiciu ce nu se pretează unei evaluări pecuniare, adică nu poate fi exprimată şi constatată în bani. Nu există niciun dubiu cu privire la faptul că suferinţa celui vătămat nu poate fi reparată prin oferirea unei sume de bani, tocmai de aceea s-a afirmat că prin daune morale se urmăreşte doar ca victima să primească o compensare sau o satisfacţie”, a reținut instanța din cererea de chemare în judecată depusă de Ioan Oltean.În numele libertății de exprimare, nu se simte vinovatDe cealaltă parte, George Simion a susținut că fapta “ilicită” invocată de Ioan Oltean nu este altceva decât un demers legitim în virtutea dreptului său constituțional la libertate de exprimare, protecție oferită și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acesta a mai arătat că nu a făcut altceva decât să reia informaţii disponibile public, în exercitarea libertăţii sale de exprimare, care se încadrează în limitele prevăzute de lege.Totodată, liderul AUR a mai subliniat că nu a făcut altceva decât să preia informații din spațiul public care au la bază problemele de ordin penal ale lui Ioan Oltean, pe larg dezbătute în presa națională, și să le folosească în sens metaforic.“(…) în jurisprudenţa sa, Curtea (n. r. – CEDO) face o distincţie importantă referitoare la afirmaţiile unei persoane, calificându-le în două categorii: afirmaţii factuale si judecăţi de valoare.Astfel, cele din prima categorie vizează afirmarea unor fapte determinate, caz în care autorului lor i se poate pretinde să demonstreze adevărul acestora, în timp ce judecăţile de valoare privesc exprimarea opiniei unei persoane asupra calităţilor profesionale, morale şi personale ale altuia. Prin urmare, în măsura în care o persoană exprimă o judecată de valoare, acesteia nu i se poate impune să facă proba verităţii celor afirmate, curtea apreciind că o astfel de obligaţie este imposibilă şi de natură a împiedica persoanele să îşi afirme opiniile despre alţii.Or, în prezenta cauză este ipoteza unei judecăţi de valoare care are la bază informaţii din spaţiul public ce vizează aspecte ale conduitei reclamantului, subiect prezentat pe larg în presa naţională (problemele de natură penală ale acestuia fiind amplu dezbătute în spaţiul public).În plus, precizează că reclamantul denaturează înţelesul afirmaţiilor sale, prin ignorarea caracterului metaforic al unora dintre acestea şi atribuirea unui sens literal ai acestora, exclusiv pentru a se putea folosi de ele ca să poată fi considerat victimă. În acest sens, cu titlu de exemplu, prin termenul „furt” nu se înţelege efectiv săvârşirea infracţiunii de furt, astfel cum este incriminată şi pedepsită în Codul penal, fiind evident că din analizarea contextuală a termenului se desprinde un alt sens al acestuia, prin raportare la aspectele mediatizate în România şi care îl privesc pe reclamant. De altfel, relevă că eventualele soluţii ale instanţelor de judecată pronunţate cu privire la reclamant nu îi sunt opozabile, pârâtul neavând nicio calitate în dosarele acestuia, astfel încât nici acesta, nici societatea, care şi-a format opinia în baza informaţiilor disponibile public, nu avea de unde să ştie despre modalitatea în care au fost finalizate procesele reclamantului. După cum se poate observa, afirmaţiile pe care le-a făcut pârâtul au fost în cadrul unui material realizat pentru cetăţenii cu drept de vot din România, cărora le-a atras atenţia în scopul de a îi face să analizeze cu grijă candidaţii la alegeri şi să îi voteze în cunoştinţă de cauză.Pârâtul apreciază că, în prezenta cauză, se bucură de o marjă extinsă a libertăţii de exprimare, întrucât reclamantul este o persoană publică, fiind cunoscută la nivel naţional, inclusiv din cauza scandalurilor care îl vizează.Cu privire la întinderea obligaţiei de probă care îi incumbă, astfel cum a fost indicat anterior, discursul se încadrează în categoria judecăților de valoare şi nu este necesară demonstrarea acestora, întrucât ele constau în evaluări făcute în contextul anterior prezentat.Cu privire la buna-credinţă de care dă dovadă pârâtul şi cu privire la crearea unei dezbateri de interes general, afirmaţiile sale au fost făcute în contextul în care subiectul reprezentat de problemele de natură penală ale reclamantului au fost subiecte prezentate şi dezbătute în presa naţională, ceea ce a susţinut având la bază informaţii din spaţiul public la care aveam acces atât eu, cât şi restul persoanelor care au intrat în contact cu informaţiile care privesc persoana reclamantului. Aşadar, este evident faptul că nu i se poate reproșa comiterea unei fapte ilicite pentru această judecată de valoare, în prezenta cauză balanţa dintre dreptul la liberă exprimare şi dreptul la viaţă privată înclinându-se în favoarea primului drept menţionat şi, drept urmare, neputându-se considera că fapta are un caracter ilicit”, a reținut instanța din întâmpinarea depusă de George Simion.Instanța: Dreptului la liberă exprimare are o limităDupă ce a analizat argumentele părților implicate în dosar, instanța a venit și cu sentința, în luna martie a acestui an, prin care i-a dat dreptate lui Ioan Oltean, considerând că George Simion a depășit limitele libertății de exprimare, în condițiile în care fostul politician bistrițean nu mai exercită de multă vreme o funcția publică, context în care informațiile aduse la cunoștința publicului în interviul acordat Radio Someș nu sunt de interes general, care să intereseze comunitatea locală.“(…) dacă judecăţile de valoare emise nu au o bază factuală suficientă şi prin aceasta se aduce atingere drepturilor acestei persoane, se depăşesc limitele dreptului la liberă exprimare.S-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că atunci când se impută fapte concrete, trebuie să existe şi o bază reală şi solidă (cauza […] c. Portugaliei, cauza […] şi Baadsgaard c. Danemarcei). De asemenea, informaţiile transmise trebuie să urmărească un scop legitim şi să fie transmise cu bună-credinţă, fără intenţia de a leza inutil reputaţia persoanei în legătură cu care se fac afirmaţiile.În cazul dedus judecăţii, pârâtul a dat de înţeles, prin expresiile folosite în timpul interviului la Radio ,Someș din data de 28.03.2024, respectiv: «mafiot», «a furat ţara», «a prăduit», «a tăiat pădurile», că reclamantul, împreună cu alte persoane, a săvârşit infracţiuni, în perioada în care era angrenat în viaţa politică, inducând ideea că acesta nu mai poate fi reabilitat pe plan moral şi, din acest motiv, nu intenţionează să-i ofere o funcţie publică.În condiţiile în care, aşa-zisa activitate infracţională a reclamantului nu a fost probată, iar interesul public nu justifică utilizarea unor expresii din categoria celor folosite de către pârât, acestea sunt de natură să aducă atingere nu doar onoarei, dar şi demnităţii, reputaţiei şi imaginii publice a reclamantului.Comentariile făcute de către pârât în cadrul interviului, nu reprezintă o critică rezonabilă la adresa reclamantului şi nu se poate afirma că au fost formulate cu bună-credinţă. Dimpotrivă, modul zeflemitor în care l-a numit pe reclamant, «Neluțu’ Mexicanu’» şi asocierea persoanei reclamantului cu diverse activităţi infracţionale, conduc spre ideea că atitudinea subiectivă a pârâtului a fost aceea de a leza imaginea reclamantului şi de a aduce atingere demnităţii persoanei vizate.Deși, în speţă este vorba despre acuzaţii de fapt aduse reclamantului, aceste alegaţii nu sunt susţinute de date concrete, care să ofere o bază probatorie minimală acestor acuzaţii.Din starea de fapt prezentată, în lipsa unei baze factuale solide pentru judecăţile de valoare exprimate, lipsa de bună-credinţă a pârâtului în formularea acestor judecăţi de valoare, lipsa unui scop legitim urmărit şi din cuvintele folosite de pârât, rezultă că fapta ilicită săvârşită de acesta este de natură a aduce atingere atât onoarei, demnităţii, cât şi reputaţiei şi imaginii reclamantului.Prin această faptă, pârâtul a creat un prejudiciu al imaginii publice a reclamantului.Afirmaţiile pârâului nu au fost justificate prin prisma art. 75 C.civ., respectiv nu se poate reţine că atingerea este permisă de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte, iar în aparenţă libertatea de exprimare a pârâtului s-a exercitat cu depăşirea limitelor bunei-credinţe şi ale art. 10 C.E.D.O.Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu permite o libertate absolută în exprimarea judecăţilor de valoare şi permite sancţionarea unor astfel de judecăţi de valoare atunci când ele sunt pur injurioase, cum este cazul în speţă, sau atunci când nu au o bază factuală suficientă. (…)Susţinerea pârâtului, potrivit căreia nu i-a fost afectat reclamantului dreptul la viaţă privată şi nu trebuie să se simtă prejudiciat, deoarece pârâtul a folosit anumite cuvinte cu sens metaforic, cum ar fi cel de «furt», nu poate fi primită, având în vedere că asocierea acestui cuvânt cu «a prăduit» şi «mafiot» conduc în mod clar către ideea unor activităţi de natură infracţională.Faptul că în discursul public se folosesc adesea expresii  din categoria: «a furat ţara» sau «relaţii mafiote», nu înseamnă că acestea îşi pierd conţinutul lor propriu şi nici faptul că, prin repetarea lor, impactul asupra publicului ar fi mai redus.Dreptul la informare nu poate include defăimarea unei persoane, faptele imputate putând fi aduse la cunoștința publicului și fără a fi proferate jigniri sau acuzații ce nu se sprijină pe dovezi concrete.Ca urmare, în baza dispoziţiilor art. 252, raportat la art. 253 litera b şi c Cod civil, tribunalul va constata caracterul ilicit al faptei pârâtului prin care s-a adus atingere onoarei, reputaţiei reclamantului şi dreptului la imagine publică, astfel cum au fost descrise anterior”, arată Tribunalul Bistrița-Năsăud, în motivarea sentinței.Hotărârea Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare, în condiţiile în care aceasta a fost redactată abia în data de 20 iulie. În caz contrar, George Simion va fi nevoit să îi plătească lui Ioan Oltean daunele morale în cuantum de un leu și mai ales să îi prezinte scuze publice acestuia.