Sari la conținut
·
Mesagerul — Știri care contează
Actualitate

Fostul deputat Ioan Oltean s-a războit în instanță cu liderul AUR George Simion! Cui a dat dreptate instanța

A Scris de Administrator
Fostul deputat Ioan Oltean s-a războit în instanță cu liderul AUR George Simion! Cui a dat dreptate instanța
Publicitate Partener
Liderul AUR George Simion a fost prezent, anul trecut, în preajma campaniilor electorale, de două ori la Radio Someș, unde i-a atacat pe toți liderii politici din zonă, în frunte cu Radu Moldovan. Acesta a mai intrat de câteva ori în direct și prin telefon, la același radio.Se pare că acesta s-a legat și de fostul deputat de Bistrița-Năsăud, Ioan Oltean, pe care l-ar fi jignit în direct. Între timp, cele mai multe dintre intervențiile lui George Simion de la Radio Someș au dispărut și de pe rețelele de socializare și de pe YouTube.Deputatul Ioan Oltean n-a stat pe gânduri și la finalul lunii noiembrie s-a adresat Tribunalului Bistrița-Năsăud, unde l-a acționat în judecată pe liderul AUR George Simion. Obiectul era „cereri privind apărarea drepturilor nepatrimoniale”.Chiar la finalul lunii trecute, Tribunalul Bistrița-Năsăud a venit cu o soluție în acest caz, care, însă nu este definitivă. Deocamdată nu a fost contestată de niciuna dintre părți însă acest lucru s-ar putea întâmpla. Instanța a dat dreptate fostului deputat Ioan Oltean și a stabilit daune morale de 1 leu, dar îl obligă și pe George Simion să își ceară scuze public:„Admite cererea formulată de reclamantul O.I., în contradictoriu cu pârâtul G.N.S., având ca obiect cereri privind apărarea drepturilor nepatrimoniale.Obligă pe pârâtul G.N.S. ca, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să prezinte scuze, în mod public, faţă de reclamant şi să retracteze toate cuvintele jignitoare spuse la adresa acestuia, la postul de radio ,,Someş”, la aceeaşi oră a zilei, 13, 30. Obligă pârâtul la plata daunelor morale, în cuantum de 1 leu, în favoarea reclamantului. Obligă pe pârâtul G.N.S. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum 120 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare”, este soluția Tribunalului Bistrița-Năsăud.Și Ancuța Cîrcu s-a luat la trântă cu Simion în instanță!Ioan Oltean nu este singurul bistrițean care s-a judecat cu George Simion, din cauza afirmațiilor acestuia. Și Ancuța Cîrcu l-a dat în judecată pe liderul AUR și aceasta a câștigat lupta în instanță cu Simion.S-a întâmplat în anul 2022 și a pornit de la faptul că liderul AUR George Simion a numit-o pe Ancuța Cîrcu „prostituată”. Ancuța Cîrcu a susținut în fața presei că a făcut parte din partidul condus de Simion, fiind prim-vicepreședinte al filialei AUR Galați, pe care l-a numit „șeful scandalagiilor”:„Să vă spun cum văd eu acest AUR. În primul rând, sunt o gașcă de impostori ajunși în Parlament din cauza gafelor făcute de celelalte partide, de lipsa de orizont a românilor. La AUR, cuvântul de ordine este scandal! Nu au un proiect de țară, nu au o lege. Nu au orizont. Șeful scandalagiilor auriști este liderul ultrașilor, George Simion. A spus omul ăsta ceva de la tribuna Parlamentului, de când este acolo, plătit din bani publici, că AUR vrea să inițieze o lege prin care să aducă bunăstarea românilor?”, preciza Ancuța Cîrcu.George Simion a susținut însă că rebrișoreanca n-a făcut parte niciodată din AUR, pentru că nu i-ar fi fost aprobată adeziunea. Mai mult, a numit-o prostituată: „Adeziunea trebuie aprobată, acesteo Ancuța Cârcu nu i-a fost niciodată aprobată adeziunea, pentru că am căutat pe Google. Nu există femeia asta, nu a fost niciodată membru AUR. Femeia asta a fost prostituată, din câte știu”, spunea George Simion despre Ancuța Cîrcu.La scurt timp de la izbucnirea scandalului, Ancuța Cîrcu s-a adresat instanței și-a înregistrat un dosar în care îi cere lui Simion scuze publice, dar și o sumă consistentă de bani. Este vorba despre 150.000 de euro, pentru încălcarea demnității, onoarei și reputației.„Solicit instanței constatarea încălcării demnității, onoarei și reputației subsemnatei prin afirmații calomnioase și denigratoare făcute în spațiul public de către pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 150.000 de euro, în echivalent lei la cursul valutar de la data plății. Obligarea pârâtului la prezentarea de scuze în mod public față de subsemnata și la redactarea dispozitivului hotărârii ce va fi pronunțată de instanță prin publicarea unui articol pe cheltuială proprie în două ziare de circulație națională. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu”, spune Ancuța Cîrcu în chemarea în judecată.Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București, însă în toamna anului trecut se admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, iar dosarul se mută la Vrancea. Dosarul a ajuns la Tribunalul Vrancea abia în aprilie anul în curs, iar prima sentință a venit câteva luni mai târziu. George Simion a fost cel care a cerut declinarea cauzei către Tribunalul Vrancea, cerere ce i-a și fost aprobată. Liderul AUR a susținut, la proces, că cererea de chemare în judecată ar fi neîntemeiată și le cere magistraților să o respingă și să o oblige pe Ancuța Cîrcu să plătească cheltuieli de judecată.Instanța i-a cerut lui Simion să îi ceară scuze și Ancuței CîrcuCând a venit vorba despre daunele morale cerute de Ancuța Cîrcu, care ajungeau la 150.000 de euro, instanța s-a făcut că plouă, deși i-a dat câștig de cauză bistrițencei. Judecătorii îi cer liderului AUR să publice hotărârea în mai multe publicații online și să-i plătească Ancuței Cîrcu cheltuieli de judecată.„Admite în parte cererea. Constată caracterul ilicit al faptei pârâtului de a fi folosit la adresa reclamantei apelativul «prostituată», redat în publicațiile on line Fanatik (din la data de 17.02.2022), Info. Bistriţa, Ziare.com (din data de 18.02.2022), By Bihorul (din la data de 17.02.2022) şi Universul.net. Obligă pârâtul, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, pe cheltuiala sa, la publicarea dispozitivului hotărârii în publicaţii on line Fanatik, Info.Bistriţa, Ziare.com, By Bihorul şi Universul.net. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, este decizia Tribunalului Vrancea.Decizia Tribunalului Vrancea n-a mai fost atacată, astfel că aceasta a rămas definitivă. Ancuța Cîrcu a precizat pentru o publicație online că s-a întâlnit ulterior procesului cu George Simion la Bistrița și chiar a discutat despre o posibilă alianță între AUR și Partidul Regalist Român din care făcea parte.La întâlnirea în cauză, George Simion și-ar fi cerut scuze că a numit-o pe bistrițeancă „prostituată”: Datorită mediatizării naționale a sentinței privind procesul meu cu George Simion, doresc să adaug că acesta, în privat, și-a recunoscut vina și mi-a cerut scuze personal în data de 02.07.2023 în Bistrița. Însă, eu le aștept așa cum scrie în sentință și public”.

La curent cu ultimele articole