·
M Mesagerul
Actualitate

FOTO/Bogdan Ivan: Industria de apărare românească avansează concret, constant și cu impact

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
La Petrești, industria de apărare românească avansează concret, constant și cu impact. Fabrica de camioane de aici produce anual peste 440 de vehicule militare, omologate pentru Armata Română și perfect compatibile cu standardele NATO, spune Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.„Vehiculele sunt fabricate integral în România și proiectate pentru a răspunde celor mai exigente cerințe operaționale: transport aerian cu aeronave C-130, integrare în sisteme moderne de comandă și control, funcționare în condiții extreme”, precizează ministrul.Ieri, alături de preşedintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ştefan şi de colegii din Parlamentul României, ministrul Ivan a prezentat planurile de extindere a capacității de producție și despre parteneriatul strategic cu Hanwha Aerospace, o colaborare care ar putea transforma Petreștiul într-un hub-cheie pentru producția de muniție calibrul 155 mm.„Aici nu mai vorbim doar despre industrie, ci despre suveranitate logistică, capabilități extinse de apărare și dezvoltare economică locală. Petreștiul produce, performează și e pregătit să treacă la următorul nivel”, mai adaugă Bogdan Ivan. Tot ieri, ministrul Bogdan Ivan a fost prezent și la Uzina de Produse Speciale Dragomirești, locul în care este implementat cel mai important proiect de producție de muniție standard NATO din Europa, printr-o investiție majoră, de 220 de milioane de dolari.„În parteneriat cu General Dynamics, operaționalizăm aici Centrul de Excelență pentru Muniție NATO – o platformă industrială strategică, unde vor fi fabricate muniții de 120 mm și 155 mm, dedicate tancurilor Abrams și obuzierelor K9 Thunder, deja comandate de Armata Română.Această capacitate de producție, unică în Europa, aduce României un rol esențial în consolidarea securității regionale și a rezilienței Alianței Nord-Atlantice. Este un proiect cu transfer real de tehnologie, know-how și valoare adăugată în industria națională de apărare.La Dragomirești nu doar investim – construim capabilități strategice de producție pentru export și garanții pentru viitor”, spune ministrul Bogdan Ivan.

La curent cu ultimele articole