·
M Mesagerul
Actualitate

FOTO: Percheziții în Coșbuc și Zagra! Zeci de kilograme de artificii și petarde, ridicate de polițiști. Ce au mai descoperit oamenii legii

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
La data de 30 decembrie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințele mai multor persoane din comunele Zagra și Coșbuc.„Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și braconaj.În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de kilograme de articole pirotehnice categoriile P1,F1 și F2, precum și 34 de pachete de țigări din Ucraina și care ar proveni din acte de contrabandă. De asemenea, a mai fost descoperită și ridicată o capcană utilizată la acțiuni de braconaj cinegetic”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.Cercetările în cauză continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și braconaj.La activități au participat polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și din cadrul Poliției Orașului Năsăud.

La curent cu ultimele articole