\
·
M Mesagerul
Actualitate

Gabriel Lazany, alături de micii sportivi ai CS Gloria Bistrița, la evenimentul de Crăciun

A Scris de Administrator
TeraPlast Arena a găzduit un eveniment dedicat copiilor și juniorilor de la CS Gloria Bistrița, desfășurat într-o atmosferă festivă, specifică sărbătorilor de iarnă. La întâlnire au participat sportivii clubului, antrenorii acestora și părinții, reuniți pentru a celebra munca și rezultatele obținute pe parcursul anului.Gabriel Lazany a subliniat importanța sportului în formarea tinerilor, evidențiind rolul disciplinei, al muncii în echipă și al implicării constante. Acesta a apreciat faptul că tot mai mulți copii aleg să practice sportul și să reprezinte cu mândrie municipiul Bistrița și județul Bistrița-Năsăud în competiții naționale și internaționale.Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, micii sportivi au fost răsplătiți pentru efortul depus de-a lungul anului, într-un moment simbolic de bucurie și recunoștință. Susținerea copiilor și a activităților sportive rămâne o prioritate, fiind considerate investiții esențiale în viitorul comunității.La final, Gabriel Lazany a transmis mulțumiri antrenorilor, părinților și tuturor celor implicați în dezvoltarea sportului local, urând tuturor sărbători fericite, cu liniște și bucurie alături de cei dragi.

La curent cu ultimele articole