·
M Mesagerul
Actualitate

Imperiul financiar al Așchilenilor, contractele publice cu Ministerul Apărării și profiturile de milioane

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Familia Așchilean, aflată în relații strânse cu Primăria Cluj-Napoca, conduce un grup de firme care raportează profituri de milioane. În paralel, afacerile lor prosperă și din contracte publice, în special după ce au împușcat numeroase contracte cu Ministerul Apărării.Profiturile de milioane ale familiei AșchileanFamilia Așchilean, cunoscută pentru legăturile apropiate cu administrația locală din Cluj-Napoca, controlează un portofoliu impresionant de companii. În ultimii ani, firmele din grup au raportat profituri consistente și au obținut contracte importante cu instituții publice, inclusiv cu Ministerul Apărării.Cea mai cunoscută companie a familiei Așchilean este Nord Conforest SA, înființată în 1991. Controlul asupra societății este exercitat direct de membrii familiei – Dorin Așchilean, Bogdan Emil Așchilean și Andrei Ioan Așchilean, alături de directorul general Eugen Florin Banciu. Activitatea companiei acoperă un spectru larg de lucrări: de la asfaltarea drumurilor și marcarea carosabilului până la construcția de poduri, tuneluri și piste de aerodrom.Din punct de vedere financiar, Nord Conforest rămâne un jucător solid. În 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 13,45 milioane de euro și un profit net de 358 de mii de euro. Compania a avut active totale de aproape 17 milioane de euro, dintre care peste 11 milioane reprezintă active imobilizate.În ciuda rezultatelor financiare bune, compania înregistrează și datorii consistente – peste 11 milioane de euroi –, însă acestea sunt echilibrate de un capital propriu de 5,8 milioane de euro.Înființată în 2015, Nord Conforest Invest SRL reprezintă extensia imobiliară a grupului controlat de familia Așchilean. Firma are sediul în Cluj-Napoca, pe strada Fabricii de Chibrituri, și este administrată indirect de aceiași oameni, prin intermediul Nord Conforest SA, acționarul unic.Activitatea declarată a companiei vizează dezvoltarea imobiliară, mai exact proiecte de construcții rezidențiale și nerezidențiale. Practic, societatea reunește resurse financiare și tehnice pentru ridicarea de clădiri cu scopul de a fi vândute ulterior, completând astfel lanțul de business al familiei, de la infrastructură rutieră până la piața imobiliară.Din punct de vedere economic, bilanțul pe 2024 arată că firma nu a avut cifră de afaceri și a înregistrat o pierdere netă de 33 de mii de euro. Totuși, compania rămâne activă, cu active totale de 1,5 milioane de euro,  dintre care peste un milion reprezintă capitaluri proprii. Chiar dacă are datorii de aproape 450 de mii de euro, bilanțul sugerează că firma joacă un rol mai degrabă de vehicul, pregătit să susțină proiecte imobiliare atunci când contextul devine favorabil. Cu doar un angajat, Nord Conforest Invest funcționează ca o piesă de culise, discretă dar importantă, în mecanismul de afaceri al familiei Așchilean.Una dintre cele mai puternice companii din portofoliul familiei Așchilean este ACI Cluj SA, înființată în 1991. Societatea are sediul pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca și ocupă, în 2025, locul 1 în Top Afaceri România la categoria „Construcții de clădiri”.Controlul asupra companiei este exercitat de membri ai familiei Așchilean – Ioan și Dorin Așchilean – alături de alți administratori precum Oana Cristina Ursulescu și Alexandru Stănean. Managementul executiv este asigurat de directorii Florianu Dorel Peciu și Oana Bucur.Din punct de vedere financiar, anul 2024 a adus pentru ACI Cluj o cifră de afaceri de peste 51,2 milioane de euro și un profit net de 2 milioane de euro. Compania are datorii de 16,3 milioane de euro, dar acestea sunt susținute de active totale de 42,3 milioane de euro, din care 26,7 milioane reprezintă active circulante. Capitalurile proprii se ridică la peste 25,3 milioane de euro.Asedia Grup SRLFondată în 2002, Asedia Grup SRL este încă o piesă din rețeaua de afaceri construită de familia Așchilean. Cu sediul în satul Berindu, comuna Sânpaul, compania este controlată direct de membrii familiei – Emil, Ioan și Dorin Așchilean – și activează în domeniul construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale.Pe plan financiar, însă, cifrele pentru 2024 arată o activitate modestă: doar 40 de mii de euro cifră de afaceri și un profit net simbolic, de 557 de euro. În schimb, firma are datorii de peste 215 mii de euro, dar și active totale de aproximativ 679 de mii de euro. O mare parte dintre acestea se regăsesc în active circulante, ceea ce indică faptul că societatea are încă resurse lichide pentru a susține proiectele în derulare.Cu numai doi angajați, Asedia Grup nu se compară ca dimensiune cu ACI Cluj sau Nord Conforest, însă funcționează ca o entitate complementară în rețeaua de business a familiei Așchilean.EDA Comtrans Import Export SRLFondată în 1992, EDA Comtrans Import Export SRL este una dintre companiile cu tradiție ale familiei Așchilean, având sediul în satul Berindu, comuna Sânpaul. Firma este administrată de Emil și Dorin Așchilean.Din punct de vedere financiar, anul 2024 s-a încheiat cu o cifră de afaceri de aproape 2,94 milioane de euro, însă cu un profit net simbolic, de doar 639 de euro. Firma are datorii de aproximativ 1,2 milioane de euro și active totale de circa 2 milioane, dintre care aproape jumătate reprezintă active imobilizate. Capitalurile proprii se ridică la 731 de mii de euro.Cea mai nouă apariție în portofoliul familiei Așchilean este EDA Properties SRL, înființată în martie 2025 și având sediul pe strada Fabricii de Chibrituri din Cluj-Napoca. Compania este deținută și administrată de Emil și Dorin Așchilean și marchează extinderea familiei în zona imobiliară pură.Obiectul principal de activitate este cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, ceea ce sugerează că societatea a fost creată ca vehicul dedicat pentru tranzacții pe piața imobiliară. Fiind o firmă abia înființată, nu și-a raportat încă datele financiare, dar poziționarea și contextul în care apare o leagă direct de strategiile mai ample prin care familia Așchilean își diversifică sursele de venit dincolo de construcții și infrastructură.EDA Properties nu are deocamdată angajați sau rezultate financiare, însă rolul său în arhitectura de business este de a gestiona și fructifica investițiile, întregind lanțul economic al grupului.Înființată în toamna lui 2023, ABEV Invest SRL este una dintre cele mai recente entități din rețeaua economică a familiei Așchilean. Firma are sediul în Cluj-Napoca, pe strada Ovidiu, și este controlată de Emil Așchilean, împreună cu Bogdan Emil și Vlad Răzvan Așchilean. Datele financiare raportate pentru 2024 arată o companie aflată încă la început de drum: fără cifră de afaceri, cu o pierdere simbolică de 12 euro și datorii minore, de 79 de euro. Totuși, societatea dispune de active totale de aproape 95 de mii de euro.Înființată în 2011, IBERO Cars SRL este o firmă de transport rutier de marfă controlată de Bogdan Emil Așchilean, parte din grupul extins al familiei. Societatea are sediul în Cluj-Napoca, pe strada Ovidiu, și gestionează activități diverse de transport.Datele financiare pentru 2024 arată o cifră de afaceri de 115 mii de euro, însă societatea a înregistrat o pierdere netă de aproape 20 mii de euro. Datoriile companiei sunt de aproape 70 mii de euro, iar activele totale ating 39 mii de euro, în timp ce capitalurile proprii sunt negative, de -13 mii de euro. Înființată în 2020, GMC Consinstal SRL este administrată de Vlad Răzvan Așchilean împreună cu Roman Alin Petru Covaci și activează în domeniul lucrărilor de instalații sanitare. Societatea are sediul în Cluj-Napoca, pe strada Ovidiu, și realizează atât instalarea sistemelor de încălzire, ventilație și climatizare, cât și lucrări conexe pentru echipamente sanitare, instalații de stins incendii și sisteme de aspersoare pentru spații verzi.Din punct de vedere financiar, firma a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 198 mii de euro și un profit net de 105 mii de euro. Datoriile companiei sunt de aproximativ 136 mii de euro, iar activele totale ating 221 mii de euro, susținute de capitaluri proprii de 105 mii de euro. Înființată în 2009, Aschilean & Co SRL este administrată de Dorin Așchilean și se concentrează pe activități de inginerie și consultanță tehnică. Firma are sediul în Cluj-Napoca, pe strada Fabricii de Chibrituri. Din punct de vedere financiar, anul 2024 a adus o cifră de afaceri de aproape 39 mii de euro și un profit net de 7 mii de euro. Datoriile firmei se ridică la 274 mii de euro, în timp ce activele totale ating 587 mii de euro, susținute de active imobilizate de 778 mii de euro și capitaluri proprii de aproape 588 mii de euro. Înființată în august 2023, ASC & CO Properties SRL este una dintre cele mai noi firme ale familiei Așchilean, cu sediul în Cluj-Napoca, pe strada Fabricii de Zahăr. Firma este administrată de Ioan și Dorin Așchilean și are ca obiect principal de activitate dezvoltarea și promovarea proiectelor imobiliare, atât rezidențiale, cât și nerezidențiale. ASC & CO Properties nu a raportat încă date financiare și nu are angajați, dar apare ca un instrument strategic pentru investițiile imobiliare ale grupului.Fondată în august 2022, Panovolta SRL are sediul în Cluj-Napoca, pe strada Fabricii de Chibrituri, și este administrată de Dorin Așchilean. Firma activează în domeniul comerțului cu ridicata nespecializat.Din punct de vedere financiar, anul 2024 a adus o cifră de afaceri de aproximativ 50 mii de euro și un profit net de 14 mii de euro, cu datorii de circa 189 mii de euro și active totale de 203 mii de euro. Capitalurile proprii se ridică la 14 mii de euro, iar societatea are un singur angajat.Contracte cu Ministerul ApărăriiDin 2019 până în prezent Nord Conforest a beneficiat de 25 de contracte publice încheiate cu Ministerul Apărării – Unitatea Militară 02444 Sibiu. Cel mai recent datează din 7 februarie 2025. Conform informaţiilor disponibile pe portaul licitaţiilor publice, proiectul de investiţie imobiliară constă în execuţia lucrărilor de consolidare, reabilitare și recompartimentarea a pavilionului F – Bloc alimentar (bucătărie și sală de mese), și pavilionului G3 – Magazie alimente. Lucrările sunt necesare în vederea asigurării și desfășurării în condiții mai bune, a activităților specifice cazărmii 374 Ghimbav. Cerința primordială a activităților fiind asigurarea gradului optim de funcționare a unei bucătării în cadrul unei săli de mese ce deservește o capacitate mai mare de personal, activități ce nu se pot realiza decât în spații amenajate și dotate corespunzător, iar  obiectul contractului îl constituie execuţia lucrărilor de construcții și instalații, inclusiv utilaje şi echipamente cu montaj, dotări și organizare de șantier conform proiectului tehnic de execuţie cu detalii de execuţie – P.Th.+D.E, având ca obiect ”Lucrări de intervenții la pavilioanele F și G3 din cazarma 374 Ghimbav”. Valoarea contractului este de  2.755.123,80 euro.

La curent cu ultimele articole