·
M Mesagerul
Actualitate

Jandarmii din Bistrița-Năsăud, alături de elevi, părinți și profesori, în noul an școlar

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Jandarmii vor fi alături de elevii, părinții și profesorii din județ, în fiecare zi din noul an școlar, astfel încât procesul de învățământ să se desfășoare într-un climat de ordine și siguranță publică.„Încă din prima zi de școală ne aflăm alături de elevi, părinți și profesori prin participarea la manifestările de deschidere a anului școlar, organizate la școlile aflate în responsabilitate.În vederea îndeplinirii obiectivelor instituționale, pe parcursul acestui an școlar, se vor lua măsuri de menținere a ordinii publice, prin efectuarea serviciului de patrulare, atât independent, cât și în sistem integrat, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, pe toată durata desfășurării activităților didactice, în zonele adiacente instituțiilor de învățământ. Suntem pregătiți să intervenim prompt ori de câte ori este necesar, atât în situația producerii unor fapte antisociale, cât și în activitatea educativă”, transmite IJJ Bistrița-Năsăud.De asemenea, jandarmii bistrițeni vor desfășura și activități preventive conform competențelor, pe tot parcursul anului școlar. „Principalul obiectiv al tuturor acțiunilor noastre, rămâne creșterea gradului de siguranță al tuturor participanților la sistemul de învățământ și asigurarea unui mediu sigur, primitor și de susținere pentru toți membrii comunității școlare. În acest sens, ne implicăm activ în prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a absenteismului, a delincvenței juvenile, a consumului de substanțe interzise, a abandonului școlar, a discriminării și a violenței în școli. Nu ezitați să ne solicitați sprijinul la nevoie!Mulțumim tuturor elevilor și cadrelor didactice pentru încrederea acordată și le dorim tuturor mult succes!”, mai precizează sursa citată.

La curent cu ultimele articole